Biserica baronului din Bobda

Am văzut multe biserici părăsite în Banat, dar niciuna nu are farmecul şi frumuseţea celei din Bobda. Ridicată iniţial pentru a servi ca mausoleu familiei de nobili Csávossy, datorită dimensiunilor ei foarte mari, oamenii au transformat-o şi în lăcaş de cult romano-catolic. Ultima slujbă religioasă s-ar fi desfăşurat aici prin anii ’80, după care a fost dată uitării. Azi, biserica e cuibul a câtorva zeci de porumbei, care au construit un cerc perfect de excremente în locul în care altădată exista un covor roşu. Unul dintre turnuri s-a prăbuşit de mult timp, cupola stă şi ea să cadă, vitraliile şi altarul au fost furate, orga distrusă şi cripta din subsolul bisericii a fost profanată.

Scurt istoric

Bobda este atestată documentar din anul 1221, cu numele de Babd. Nobilii au început să primească terenuri abia în anul 1349. În 1489, moşieri erau Imre Doczy și familia Petö. Până la sfârşitul secolului al XV-lea, alţi moşieri au mai fost Endrödi Bekesfi, Botha Andras şi Tarczai Janos. Bobda nu a fost distrusă în timpul ocupaţiei otomane, a aparţinut comitatului medieval Timiş, apoi a fost ataşată Comitatului Torontal, în 1779. În 1782 Gyertyánffy Antal, Lukács si Kristóf au cumpărat domeniul prin licitaţie de la Trezorerie. În 1838, Gyertyánffy Antal, şi ulterior Gyertyánffy József aveau moşii în Bobda. Ultima familie de nobili de aici a fost Csávossy, înnobilată abia în 1904. În 1912, Bobda avea 232 de case, 1179 locuitori (în mare parte români ortodocşi), poştă, telegraf şi chiar un cazinou.

Baronul Gyula Csávossy din Bobda

La 16 mai 1839 se naşte Gyula Csávossy, în localitatea Szarcsa (situată în Banatul sârbesc, azi dispărută). Gyula începe liceul la Timişoara, apoi este transferat la Viena. Studiază dreptul la Universitatea din Viena şi mai târziu se înscrie la Facultatea de Ştiinţe din Budapesta. Dorinţa tatălui său, posesor a mai multor domenii din Comitatul Torontal (printre care şi Bobda), a fost ca el să-i urmeze calea şi să se dedice activităţilor agricole. Astfel, Gyula se întoarce în Banat şi se stabileşte în Bobda. Prima sa soţie, Magdalena Szemzo, moare, iar el se recăsătoreşte cu baroana Josephina Spigelfeld, care îi dăruieşte doi fii: Joszef şi Endre. În 1897, Gyula construieşte în Bobda un castel maiestuos, cu 42 de camere, împrejmuit de grădini exotice şi herghelii. Peste drum de castel, în 1860, începe construcţia unui mausoleu, copie după bazilica din oraşul ungar Esztergom, pe care-l finalizează abia în anul 1908.

Familia blestemată

În 28 ianuarie 1911, Josephina se stinge din viaţă. În luna septembrie a aceluiaşi an moare şi baronul, amândoi fiind depuşi în mausoleu. Declinul începe după 1918, când o mare parte din averea familiei Csávossy este împărţită comunităţii. Din cauza condiţiilor tot mai grele, Joszef şi Endre se văd nevoiţi să vândă restul de proprietăţi, apoi pleacă şi se stabilesc în Canada şi în Elveţia. Castelul ajunge pe mâna unui legionar, un anume Hârţu, care, pentru a-şi acoperi datoriile la bancă, îl demolează şi îl vinde cărămidă cu cărămidă (o imagine realizată din aer cu locul în care a existat cândva castelul poate fi văzută aici).

Mausoleul, în schimb, este încredinţat comunităţii locale care se angajează să aibă grijă de el. Începe să fie folosit ca biserică romano-catolică, de unde-i provine şi denumirea de “biserica baronului”, dar nu rămâne ferit de evenimente dramatice: prin anii 1950, primul primar comunist din Bobda profanează cripta familiei Csávossy, în căutarea de obiecte valoroase care ar fi putut să fie naţionalizate. Totuşi, primarul nu rămâne nepedepsit, săvârşind doi ani în închisoare pentru această infracţiune. Câţiva ani mai târziu, are loc un nou episod nefericit, parcă rupt dintr-un scenariu de film horror: o trupă de tineri intră în subsolul bisericii-mausoleu şi se joacă fotbal cu osemintele familiei Csávossy. Rămăşiţele au fost adunate laolaltă într-un sac şi mutate în cimitirul satului, unde au beneficiat de o înmormântare creştinească.

Din moşia de altădată a familiei Csávossy, astăzi au mai rămas doar nişte materiale de construcţii pe un teren întins din mijlocul satului – care atestă faptul că odată a existat acolo un castel, clădirea şcolii actuale şi o casă părăsită – ambele foste anexe ale castelului dispărut, şi biserica-mausoleu, o adevărată bijuterie arhitecturală, dar care stă să se prăbuşească.

Acum toţi vor să fie patroni pentru ea.

Ghidul nostru în Bobda a fost Dănuţ. El ne-a deschis biserica şi este tocmai omul care a salvat rămăşiţele din criptă şi s-a asigurat că familia baronului va avea o slujbă de înmormântare, chiar dacă asta s-a întâmplat la un km distanţă de locul în care Gyula Csávossy a ridicat special un lăcaş pentru somnul său de veci. Nu a ştiut să ne spună exact cine răspunde astăzi de biserica baronului: “Acum toţi vor să fie patroni pentru ea. O fost dat fonduri. Acum toţi vor să tragă de pă ea.”

Bunica şi mama lui Dănuţ au tras ani la rând clopotele bisericii-mausoleu. Acum şi-a însuşit el acest rol, ca o meserie moştenită din generaţie în generaţie. Mai mult, bunicul său a lucrat în casa baronului şi a corespondat ani de zile cu urmaşii lui Csávossy: “Moşu’ – el o fost slugă la baron. El era copil când o fost aici la baronu’, avea vreo 12-13 ani. Copiii baronului, când or plecat, i-or lăsat moştenire lui. Au neamuri în oraş (în Timişoara), în Ungaria, dar nu-i interesează. Moşu’ meu s-a mai corespondat cu ei, că o ştiut vreo şapte-opt limbi. Or avut 80 de ani pe când se coresponda moşu’ cu ei. Acum trebuie să fie şi ăia ori morţi, ori bătrâni. Dar trebuie să aibă nepoţi şi strănepoţi. Dacă pe ăia nu-i interesează, pă mine nici atâta.”

Poliţia o fost în mână cu ei!

Dănuţ a prins biserica baronului pe când încă se ţineau slujbe în ea. Îşi aminteşte perfect şi de cei care au s-au mai îngrijit de ea, precum şi de aceia care au furat-o. “Popa care o mai fost aicia, ăl de la Cărpiniş, ăla a mai adus alpinişti de la Alba Iulia, de or mai cârpit cupola acolo unde o văzut că picură şi intră ploaie. Ăia or mai cârpit, dar, după ăştia, nu o mai avut cine! Ăia care or venit după, ăia or fost numa’ după afaceri! Or început să ieie tablouri, or început să… L-or furat şi pe Isus (într-un timp, el o fost acolo sus în altar, aproape de un metru şi!). Un singur om nu a ar fi putut să îl ieie şi nici copiii. Ăia or fost oameni maturi care au început să ieie! Or venit, or luat amprente şi poliţia o fost cu ei în mână: că nu i-o găsit, că nu ştiu ce… Poliţia o fost în mână cu ei!”

“Orga or dat-o jos cu sârmă groasă, de sus în jos. Când or văzut că sârma îi taie la mâini şi i-or dat drumul jos. Orga o fost reparată de două ori. O fost mâncată de carii. Când or aruncat de acolo, orga s-o destrămat. Dacă o fost lemn putred… Ei ce-or crezut, că e lemn bun?”

Deşi biserica arată ca şi când ar putea să se prăbuşească în orice moment, fundaţia sa e încă foarte rezistentă. “Biserica are piloni de lemn de încă 7 metri adâncime, aşezaţi pă o bilă. Pământu’ e mâlos sub ea. Fundaţia a fost construită ca Catedrala din Timişoara. Când or fost japonezii ăia, prin ’70 şi un pic, atunci or fost şi aici, de au băgat sonda şi or văzut că bila aia încă îi bună, nu-i uzată. Bila o fost produsă ca să nu se dărâme. Când îi cutremur, ea oscilează. Cupola a supravieţuit până acum datorită structurii: Cupola e susţinută de traversă de linie ferată. Şi la clopot, dacă te uiţi bine, are traversă.”

La intrarea în biserică, de-o parte şi de cealaltă, pe exteriorul micilor balustrade din fier, se poate vedea şi astăzi blazonul familiei Csávossy. “Baronu’ urca cu calul pe scări, până în faţa uşii bisericii. Din turnuri, se urca cu ocheanul să vadă care bate caii şi îi pedepsea.”

Dănuţ ne-a mai povestit şi despre peştişorii exotici ai baronului: “Unde o fost castelul, baronul o avut un bazin mare, dar apa s-o scurs pe canal. Ei or fost primii care s-or scurs. Şi erau peştişorii prin tot canalul. Pe unii i-a prins, pe alţii nu. Or fost peşti coloraţi, or fost aduşi de cine ştie unde.”

Acolo, în cavou n-am mai avut cum să le pun înapoi, dacă ei tot or spart.

“O fost castel de aproape 50 de camere. Putea să fie spital, numai cu comuniştii ăştia, (copiii baronului) nu o mai putut să facă nimic. Şi au stricat castelul şi or vândut cărămida ca să facă ăştia căşi. Înainte n-or fost căşi împrejur. În ’42-’43, atunci or spart şi cavoul. Aveau sicrie din sticlă culisantă, dacă luau capacul, vedeau mortul. Or spart cavoul şi or deschis sicriele, fiindcă or crezut că găsesc aur sau comori. Dracu’i ştie dacă or găsit ceva. Au spart sicriele şi au primit aer şi aşa cadavrele s-or descompus.”

“Copiii or sărit gardul şi s-or jucat fotbal cu craniile. Apoi am luat oasele, cu un popă din Jimbolia, şi le-am pus într-un sac. Şi popa ăla o fost numai un afacerist! O zis: <<Puie-le într-un sicriu care-i mai bun şi duce-te la cimitir.>> Şi atunci am luat pânză albă, de am pus deasupra şi am pus alt capac. O fost un sicriu şi apoi un alt sicriu care o fost băgat în interior. Şi atunci o fost închis. Acolo, în cavou n-am mai avut cum să le pun înapoi, dacă ei tot or spart.”

“Păi, dacă i-am îngropat, să le facem scump! Şi atunci am scos bani din cont şi i-am plătit pe ăia care or lucrat şi restul de bani, care or rămas. o zis popa din Jimbolia că îi luăm şi îi băgăm la CEC. Nu, nu, banii ăia rămân aici, cu contul ăsta şi cu a lu’ Moşu’! Pă ăia nu îi poate scoate nimeni până nu se renovează biserica, abia atunci se poate lua! I-am zis: ce bani vin de afară, să se renoveze! Nu i-a convenit.”

Informaţii utile

Bobda se află la o distanţă de numai 26 de km de Timişoara (vezi harta) şi se poate ajunge foarte uşor cu maşina sau chiar cu bicicleta, drumul de acces fiind unul foarte bun. Locuri de cazare, până la Jimbolia, nu există. Mâncare rece poate fi cumpărată de la magazinele alimentare din Bobda, aflate vis-a-vis de biserica-mausoleu. Fotografii vechi cu biserica şi cu castelul dispărut din Bobda pot fi văzute pe Monumente Uitate. Imagini făcute din aer cu biserica din Bobda pot fi văzute aici.

---

Articol scris de Alexandra Palconi

Credit foto: Flavius Neamciuc