Amintirile ultimului şvab din satul rotund

Peter Trimper are 76 de ani şi este ultimul şvab din unicul sat rotund din România, Charlottenburg (descris pe îndelete aici). Deşi ar fi putut să urmeze calea celor şapte fraţi ai lui şi să părăsească Banatul înainte sau imediat după 1989, a ales să rămână aici, cu părinţii. Astăzi, Peter este singur, mama şi tatăl său stingându-se pe rând din viaţă. Noi l-am cunoscut într-o duminică de septembrie, pe când se întorcea de la cules de prune.

Erau nemţi, aproape numai nemţi.

Peter este printre puţinii oameni ai locului care mai pot întregi, prin amintiri lor şi din cele auzite de la alţii, imaginea Charlottenburgului de altădată. “Ăsta a fost un sat colonizat în vremea Mariei Terezia, în 1772. Erau nemţi, aproape numai nemţi. Pe urmă au venit maghiarii, vreo zece familii, şi ceva familii de români. Azi sunt doar români şi câţiva ucrainieni. Maghiari – numai o familie.”

“Primii care au venit au murit. Clima era rea, muncă multă… Aici au venit şi din alte sate, de la Neidorf, din Zăbrani, din Frumuşel şi s-au mai completat puţin. Până în 1880, când au început să intre unguri, aici era pustă. La ieşire, unde avea C.A.P.-ul Zootehnie, groful a avut acolo 150 de “lanţe” de pădure, cu tot cu câmpie. A ţinut cu cai, cu boi şi s-a lucrat pământul. A avut slugi. Şi majoritatea erau unguri. Au curăţat terenul. Acolo unde erau viile odată, acum nici nu poţi să umbli de spini. Era vie în două locuri, în spatele pădurii şi la izlaz. Nu exista o casă care să nu aibă 15 ari de vie.”

Eu sunt singur, n-am unde să merg.

După spusele lui Peter, ultima familie de şvabi a plecat din Charlottenburg după Revoluţie, în anii ‘90. Tot atunci au plecat din România vreo 1100 de nemţi. “Eu am rămas cu părinţii, au mai trăit. Tătă-miu a murit în ‘92, mama în 2001. Eu sunt singur, n-am unde să merg. Asta-i situaţia.”

“Şi românii au plecat. La Nadeş nu mai e nicio familie. Înainte erau 300 de locuitori. De la Comlea, peste deal, era un sat, Hodoş. Prima dată s-a desfiinţat ăla, în anii ‘80. S-a desfiinţat complet! Era un sat cu două biserici, destul de mare. Acum, la Comlea, din 450 de suflete, sunt vreo 7-8 băştinaşi. Restul au cumpărat orăşenii. La Sintar, vreo 10 persoane sunt de-ale locului. La Bogda mai sunt. Acolo, din 400 de persoane, mai sunt vreo 40 de-ale locului.”

“Din ‘70, au început să plece unul câte unul. La Lipova erau înainte 2000 de nemţi, acum dacă mai sunt 50! Au plecat. În timpul lui Ceauşescu, mulţi care au avut bani au cumpărat, au dat bani la Securitate. Erau unii acolo care se ocupau numai cu asta şi vindeau paşapoarte. Care nu aveau bani, s-au dus după Revoluţie. Dintre fraţii mei, doar doi s-au dus înainte de 1989, ceilalţi cinci s-au dus după aceea.”

În timpul Războiului, eu am văzut de aici cum s-a bombardat în Timişoara.

Deşi n-avea 10 ani împliniţi pe atunci, Peter îşi aminteşte şi azi întâmplările care au avut loc la Charlottenburg şi în împrejurimi în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. “La noi n-au ajuns. A fost două săptămâni, în ‘44, armata sovietică pe aici, pe la case. Apoi s-a dus pe frontul de vest. Din Alioş s-a zis că vin ungurii, dar au fugit, cu cai cu tot, până în Bogda. Le-a fost frică. N-au venit fiindcă românii, la 23 august 1944, au întors frontul, pe partea rusă. Ungurii, fiind cu nemţii, s-au retras. Ei au venit încoace, de la Arad, şi românii, sprijiniţi şi de ruşi, s-au ascuns prin grădini, prin canal şi pe toţi i-a căpiat.”

Pe mama mea nu au luat-o. Au zis că are copil mic.

Şvabii din Charlotenburg nu au fost ocoliţi de deportările din Bărăgan, de aici fiind ridicate 43 de persoane, printre care s-au aflat inclusiv tatăl şi o mătuşă a lui Peter. Pe mama lui nu au luat-o, fiindcă avea copil mic. “După 9 luni, au început să le dea drumul acasă, unul câte unul, care era mai bolnav. Tata s-a întors, mătuşa s-a dus prima dată în Germania democrată, după aia a venit încoace. Celor care aveau mulţi copii le mai dădeau drumul. Primul an era greu, la urmă era mai bine. Numai frig era. Mâncare: supă cu frunze de sfeclă, de varză. La urmă s-a îmbunătăţit şi Rusia, că au început să producă colhozurile lor…”

O minoritate, ca să reziste, trebuie să fie mai compactă.

“Dacă sunt doi (nemţi), cu cine se căsătoresc? Cu românii. Copiii lor nu mai învaţă nemţeşte. Înainte, pe la Tomnatic jumătate de sat era francez. Au venit şi cu învăţătorul lor. În Carani (Mercydorf) au fost câţiva italieni aduşi de Maria Terezia. Dar s-au pierdut cu timpul. Majoritatea îi înghite pe ăia care-s mai puţini. Ruşii ăstia se menţin, au mulţi copii, ne spune Peter, referindu-se la familiile de ucrainieni care trăiesc azi în Charlottenburg. Este Ştiuca, tot un sat pe aici. Era numai de nemţi. Acum sunt numai ucrainieni.”

“Prima greşeală care s-a făcut: eu am avut un unchi care a fost pe front şi apoi a rămas în Germania şi s-a căsătorit – ani de zile nu i-au dat voie să se întoarcă în România. Prima politică era să se întregească familia. El a mai avut părinţi şi fraţi şi abia după 20 de ani l-au lăsat să vină înapoi.”

Despre Charlottenburg şi forma sa rotundă

“Când s-a construit satul, era un anume Neumann din Lipova. Acela a făcut planul rotund. Se crede că înainte de Charlottenburg, aici ar fi fost tot un sat, Bariţa. Altringen şi alte sate din jur existau deja. După planul lui Neumann, fiecare casă ar fi avut 58 de ari, cu grădină cu tot. La început erau numai plantaţii de duzi şi, în mijlocul satului, unde e şcoala acum, era o fântână care reprezenta centrul. Trebuia să mergi roată ca să ieşi din sat spre Altringen. După 100 de ani au început să ridice clădiri în mijloc: prima şcoală, biserica s-a construit în 1886, de grof şi de ţăranii de aici. Am avut şi o moară, ridicată de unul Irtel, din Radna, care a fost distrusă prin 1968 de comunişti.”

Am fost curioşi să aflăm care-i cea mai veche clădire din sat, dar răspunsul lui Peter a fost unul vag, el fiind mai degrabă deranjat de faptul că localnicii de astăzi nu mai respectă forma circulară a satului, construind la întâmplare. “S-au mai modificat. Acolo era una (o clădire), dar s-a stricat şi s-a făcut alta nouă. Ăştia iară au modificat. Era cercul, dar au ieşit puţin pe uliţă şi l-au stricat. Au schimbat”, ne-a spus Peter, arătându-ne în jur construcţiile care ameninţă forma circulară, unică în România, pentru care întreaga localitate Charlottenburg a fost declarată monument istoric de către Ministerul Culturii şi Cultelor.

---

Articol scris de Alexandra Palconi.

Traducerea în limba engleză de Doiniţa Spuză.

Credit foto: Flavius Neamciuc