Caraşova

Comuna Caraşova se află în judeţul Caraş-Severin, la intrarea în Cheile Caraşului şi beneficiază de un cadru natural încântător, fiind şi un punct de plecare spre Parcul Naţional Semenic-Cheile Caraşului, unul dintre cele mai importante trasee turistice din Banatul Montan. Totodată, Caraşova este cunoscută şi pentru originea locuitorilor de aici, caraşovenii, care a stat la baza a numeroase studii publicate în ultimele două secole.

Deşi, astăzi, se declară a fi croaţi sau sârbi, până nu demult, ei spuneau că sunt, pur şi simplu, caraşoveni, şi că limba pe care o vorbesc este cea caraşoveană. Pe lângă Caraşova, în Banatul românesc există încă şase sate care au caraşoveni în componenţa etnică.

Cetatea Caraşova

Istoria comunei Caraşova este strâns legată de Cetatea Caraşova, situată pe una din stâncile înalte de pe versantul drept al Cheilor Caraşului, la o altitudine de 450 de metri. Ruinele acesteia pot fi văzute şi astăzi, fortificaţia fiind cunoscută ca Turski Grat (Cetatea Turcului). Conform izvoarelor istorice, cetatea a existat înaintea localităţii Caraşova şi avea rolul de scut împotriva năvălitorilor străini.¹⁾Mihai N. Radan – Graiurile caraşovene azi. Fonetica şi fonologia, Uniunea Sârbilor din România, Timişoara, 2000

Deşi anumite voci susţin existenţa ei înainte de 896, prima atestare documentară a Cetăţii Caraşova datează de la 1200/1230, sub denumirea de Castra regalis (Cetatea Regală) ²⁾Mircea Rusnac – Excursie istorico-turistică la Cetatea Caraşova. După aceea urmează alte atestări în 1247 (Castrum Crassou),  1266 (Castrum de Karassou – aparţinea coroanei ungare), 1333 (Karasow), 1358 (Castrum regiae maiestatis Crassou), 1389, 1390, 1437 şi 1520 (Castellani de Crassofew). În anul 1551 este cucerită de către turci, în timpul înaintării acestora spre Timişoara.

În 1595, armatele ardeleneşti iniţiate de Liga Creştină recuceresc Cetatea Caraşova. După acest eveniment, îşi pierde importanţa strategică şi militară şi nu mai este menţionată în documentele vremii.³⁾Mihai N. Radan – Graiurile caraşovene azi. Fonetica şi fonologia, Uniunea Sârbilor din România, Timişoara, 2000 Cetatea se întindea pe o suprafaţă de 2.500 mp şi era alcătuită din blocuri de piatră. În incintă se observă şi astăzi urmele unui rezervor circular de apă, despre care o legendă locală spunea că ar fi fost un puţ săpat în stâncă până la o peşteră situată sub ea. (…) legenda nu poate fi cu totul exclusă, deoarece chiar dedesuptul cetăţii, pe malul Caraşului, se află într-adevăr o peşteră inundabilă denumită tocmai “Peştera de sub Cetate.” Descoperirea acesteia este în favoarea credibilităţii tradiţiei populare.⁴⁾Mircea Rusnac – Excursie istorico-turistică la Cetatea Caraşova

Scurtă istorie a localităţii Caraşova

În Evul Mediu, Caraşova era o comună urbană, având şi fortificaţie. În listele de decime papală din anii 1332-1337, Karasow era centrul unui arhidiaconat din dieceza Cenadului. De-a lungul istoriei, în funcţie de administraţie, Caraşova este menţionată sub diferite denumiri asemănătoare.

În 1358, apar două comune cu acelaşi nume, Nog Carassou şi Kyskarassou, una având pe cneazul Bozorad şi cealaltă pe alter Bozorad. Acesta se opune introducerii lui Zocol în posesiunile Recaş, aşa că, într-o noapte, adună mai mulţi ortaci şi năvăleşte asupra casei lui şi o incendiază, pentru a-l alunga.⁵⁾Nicolae Ilieşiu – Monografia istorică a Banatului, Mica Valahie, Bucureşti, 2011Călugării franciscani, proveniţi din Bulgaria, Bosnia sau Dalmaţia, au fost prezenţi în Caraşova încă din jurul anului 1366 până în 1875, excepţie făcând perioada 1721-1740, când au fost izgoniţi de călugării iezuiţi.⁶⁾Mihai N. Radan – Graiurile caraşovene azi. Fonetica şi fonologia, Uniunea Sârbilor din România, Timişoara, 2000

La 1437, comuna era în proprietatea familiei Orbonaş. În 1550 este menţionată o înţelegere între locuitorii Caransebeşului şi cetăţenii oppidului Crasso pentru a se ajuta reciproc unii pe alţii, aşa cum au făcut încă din timpurile cele mai vechi. În 1673, Osman Paşa impunea fiecare casă din Karasevo cu câte 14 aspre. În însemnările lui Marsigli din 1690-1700, comuna Karaseva se afla în districtul Vârşeţ. La 1717, Karasova avea 400 de case, fiind un însemnat centru administrativ şi religios şi una dintre cele mai mari localităţi, după Timişoara şi Caransebeş.

Pe harta lui Mercy din 1723 şi pe harta din 1761 ea apare sub denumirea Karaschova, respectiv Caraschova (cu acelaşi nume apare şi pe harta lui Griselini din 1776). În anul 1781, în Caraşova existau două posturi de învăţător. Unul era ocupat de Peter Turniu şi celălalt de Marco Dobra, amândoi fiind de naţionalitate caraşoveană.⁷⁾Nicolae Ilieşiu – Monografia istorică a Banatului, Mica Valahie, Bucureşti, 2011

Referitor la ocupaţiile de demult ale caraşovenilor, J. J. Ehler nota că în “Cercul Caraşovei, în care locuiesc mai cu seamă români romano-catolici (Ehler greşea, fiind vorba, de fapt, de o populaţie de origine slavă sud-dunăreană), e aşezat în întregime în munţii cei mai înalţi. Mijloacele de trai ale acestui cerc nu constau din vitele cornute, care sunt doar de talie foarte mică, ci mai ales din următoarele trei îndeletniciri: creşterea oilor şi a caprelor, cu care sunt aprovizionate şi alte districte; fierberea răchiei din corcoduşe şi prune, aflate aici în cantităţi deosebit de mari şi servind la obţinerea răchiei, care ajunge în aproape tot Banatul; în fine, cioplitul şindrilei şi al doagelor de butoi, vândute adesea în părţile de la câmpie.”⁸⁾J. J. Ehler – Banatul de la origini până acum – 1774, Facla, Timişoara, 1982

La 1839, Caraşova avea o populaţie de 3602 locuitori (din care 3568 erau catolici şi 34 ortodocşi). La 1880, populaţia a scăzut până la 3486 de locuitori (din care 3409 erau catolici, 16 greco catolici, 47 ortodocşi. 6 augustini, 1 reformat şi 7 izraeliţi). În 1930, aici trăiau 2940 de suflete (2587 erau caraşoveni, 74 români, 153 germani, 83 ţigani şi 43 de alte etnii).⁹⁾Nicolae Ilieşiu – Monografia istorică a Banatului, Mica Valahie, Bucureşti, 2011 La Recensământul din anul 2002, Caraşova figura cu 3260 de locuitori, respectiv 3110 în 2011.¹⁰⁾Comuna Caraşova, Caraş-Severin – Wikipedia

Bătrânii spun despre comună că iniţial era aşezată pe o platformă cunoscută sub numele Buj, în locul numit Selişte, unde ar fi existat şi o biserică. ¹¹⁾Mihai N. Radan – Graiurile caraşovene azi. Fonetica şi fonologia, Uniunea Sârbilor din România, Timişoara, 2000Din punct de vedere morfo-structural, atât în localitatea Caraşova, cât şi în întreaga zonă care o înconjoară, sunt numeroase structurile mixte (geometric-neregulate).¹²⁾Teodor Octavian Gheorghiu – Locuirea tradiţională rurală din zona Banat-Crişana: elemente de istorie şi morfologie, protecţie şi integrare, Timişoara, 2008 Biserica romano-catolică din Caraşova datează încă din anul 1726.

Originea caraşovenilor¹³⁾Mihai N. Radan – Graiurile caraşovene azi. Fonetica şi fonologia, Uniunea Sârbilor din România, Timişoara, 2000

Unul dintre cele mai interesante şi misterioase aspecte legate de Caraşova este originea celor care locuiesc aici. Trăsăturile lor specifice au atras atenţia cercetătorilor din domeniul lingvistic, istoric şi etnografic, care au publicat numeroase studii cu păreri contradictorii privind originea, apartenenţa naţională, religia, perioada emigrării şi locul de unde au emigrat caraşovenii. Unii îi consideră de origine bulgară sau cehă, alţii de origine slavă (dar nu bulgari) sau un amestec bulgaro-albanez-clementin, româno-sârb, sârbo-croat etc.

În Banatul românesc de astăzi există 7 localităţi cu populaţie caraşoveană: Clocotici, Iabalcea, Lupac, Nermet, Rafnic, Vodnic şi, cea mai mare dintre toate, Caraşova. În secolul al XIX-lea, administraţiile din acea vreme îi catalogau pe caraşoveni drept bulgari şi în secolul al XX-lea erau consideraţi de origine croată sau sârbă.

Date referitoare la emigrarea caraşovenilor în această regiune nu sunt elocvente, însă există două ipoteze. Prima se referă la un singur val de colonizare, mai întâi în Caraşova, de unde, după o perioadă de convieţuire, o parte a populaţiei s-a mutat, formând celelalte şase sate. A doua ipoteză susţine ideea a trei valuri de colonizare: primul între anii 1366 şi 1396, cu o populaţie venită din Bulgaria, al doilea în secolul al XV-lea, cu o populaţie de originie sârbă, şi al treilea în secolul al XVIII-lea, cu o populaţie de origine bulgară şi albaneză.

Un caraşovean, Ivan Gluvak, scria într-un document din 20 iulie 1933 următoarele: “Străbunii noştri craşoveni, când au venit prima dată aici, în Ţara Ungurească… sunt din Vechea Serbie, Bosnia Turcească ca bosnieci – caraşoveni aici veniţi, de acolo, din oraşul Krusevacv – au adus numele de craşoveni, Krusevo – cruşevlianii sau craşovani. Astfel, ei nu se numesc după râul Karasevo (Caraş), ci după acel oraş sau sat Krusevo din Bosnia Turcească… căci Krusevo se învecinează cu Albania, unde se vorbeşte o astfel de limbă.”

Referitor la religia caraşovenilor, în cartea sa despre folclorul caraşovean, Ivan Birta reproduce următorul text dintr-o scrisoare din secolul al XIX-lea: “Străbunicii noştri au venit aici de aproape 500 de ani ca sârbi din Vechea Serbie, Bosnia Turcească…, care [noi] limba sârbă vorbim, obiceiuri sârbeşti ţinem… dar numai din religia sârbească popii catolici ne-au scos şi ne-au preluat în religia catolică”.

Până în anul 1990, majoritatea locuitorilor din aceste sate se considerau, pur şi simplu, caraşoveni, iar limba maternă era cea caraşoveană. Unele studii subliniază inclusiv faptul că era imposibil să convingi un caraşovean că ar putea fi sârb, croat ori bulgar, ei considerându-se un popor aparte, cu limbă deosebită. În ciuda acestui fapt, în timpul regimului comunist ei nu s-au putut declara caraşoveni, din cauză că nu exista o asemenea rubrică, fiind înregistraţi drept croaţi.

În recensământul de la 5 ianuarie 1977, în Caraşova trăiau 3420 croaţi, 75 sârbi, 131 români şi 203 alţii. După 1990, apare din nou opţiunea de a se declara caraşoveni şi, la recensământul din 7 ianuarie 1992, în Caraşova sunt recenzaţi 1755 de caraşoveni, 93 sârbi, 499 croaţi, 133 români şi 149 alţii. Astăzi, în contextul factorilor politici, economici, sociali şi culturali din Europa centrală şi estică, majoritatea continuă să se declare caraşoveni, alţii croaţi şi, într-o mică măsură, sârbi.

 Informaţii utile

În vara anului 2013, în drum spre Reşiţa fiind, am trecut pentru prima dată pe lângă Caraşova şi am fost fermecaţi de peisajele acestui loc. În luna august 2014 ne-am întors pentru documentarea foto. Un detaliu care ne-a surprins în mod plăcut şi care predomină în Caraşova este grija pe care locuitorii o poartă gospodăriilor, majoritatea caselor fiind foarte îngrijite şi cochete, indiferent dacă sunt vechi sau moderne. Până şi în faţa caselor părăsite sunt plantate flori şi iarba e cosită constant.

Din Timişoara, în Caraşova se ajunge pe DN59/E70 şi DN57 (vezi harta), localitatea aflându-se la o distanţă de numai 18 km de Reşiţa. În comună există, cel puţin, un restaurant unde se poate servi o masă.

În apropierea Caraşovei se află şi Ansamblul de mori din Gârlişte (vezi foto mai jos), calea ferată Oraviţa-Anina sau Turnul de pe Deal din Grădinari. De asemenea, Oraviţa se află la o distanţă de numai 47 km, unde pot fi vizitate Teatrul Vechi “Mihai Eminescu”, primul edificiu de acest tip de pe teritoriul actual al României sau prima farmacie montanistică, astăzi transformată în Muzeul de Istoria Farmaciei Montanistice.

---

Scris de Alexandra Palconi

Credit foto: Flavius Neamciuc