Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!
Înapoi la prima pagină  |  EN  |  DE

A fost odată o fabrică de oţet…

Publicat în Povești11 comentarii

Am prea puţine amintiri cu coşurile fabricii din Margina fumegând. Mai degrabă o cunosc din poveştile celor care au lucrat ani de zile acolo. Am trecut tot mai rar pe lângă ea în ultima vreme. Poate că şi voi aţi trecut pe lângă ea – e chiar la ieşire din Margina (Colonie), pe partea dreaptă (vezi harta). Şi e imensă! Sau era imensă, căci de fiecare dată când o văd, parcă se miceşte. Mai dispar câteva anexe, mai cad nişte ziduri…

Acum ar fi sub conducerea unei companii din Bucureşti. Se zvoneşte că vor să o demoleze. Că-i adevărat sau nu, într-o duminică am oprit şi am fotografiat-o. Pentru posteritate.

A fost odată o fabrică de oţet…

Calea ferată dintre Lugoj şi Ilia, construită la sfârşitul secolului al XIX-lea, cu o lungime de 81 de km, a înlesnit atragerea investitorilor în Margina. Prin urmare, la 1910, Societatea Rozskatol din Budapesta cere unei firme germane să elaboreze un plan şi să înceapă aici construcţia unei fabrici de distilare chimică a lemnului de fag. Noua fabrică intră în funcţiune în 1912 și e activă până la sfârşitul Primului Război Mondial.

Reintră în funcţiune în 1921, de această dată cu un capital majoritar românesc, iar la 1930 începe prepararea acetonei. Prinţul Sturdza, proprietar de vii în Moldova şi Basarabia, intervine pe lângă Parlamentul României pentru a stopa producţia de oţet alimentar din lemn de la Margina, pe motiv că este nociv. În scurt timp, conducerea unităţii cumpără o instalaţie de fabricare a oţetului din vin şi dă în producţie o secţie de conserve de castraveţi şi “alte murături asortate”, cu o capacitate de 20 de vagoane în sezon.

Asigura peste 600 de locuri de muncă

Între 1945 şi 1947, fabrica de oţet din Margina îşi întrerupe activitatea. E naţionalizată la 11 iunie 1948 şi e redenumită Distileria de Lemn Severin. Douăzeci de ani mai târziu, aceasta devine secţie chimică a Combinatului “Solventul” din Timişoara. La Fabrica din Margina lucrau în acea vreme peste 600 de suflete. Revoluţia de la 1989 ia prin surprindere unitatea, care se afla în plin proces de modernizare şi extindere.

Din 1990 şi până astăzi, de la un an la altul, fabrica a intrat în declin.


Articol scris de Alexandra Palconi

Credit foto: Flavius Neamciuc

11 comentarii la "A fost odată o fabrică de oţet…"
  • Marcel
    24 august 2014 la 09:56

    E mai simplu acum să arunci într-un butoi cu apă doă-trei pastile și-i gata oțetul, nu ?

  • Ovidiu
    16 mai 2016 la 23:47

    Am locuit o vreme pe aproape…
    In functie de directia in care mergea fumul din cosul fabricii, se putea prevedea vremea pentru a doua zi.
    Peste drum era Clubul, acolo jucau parintii mei Bridge. Avea un televizor pentru toata sala. Era pe vremea “Sfantului”.
    Era si o cantina, mirosea bine; mai la stanga, o farmacie.
    Langa, era baia comunala.
    Toate astea prin 1965-66.

  • REPORTAJ: Conacul din Herendesti sau fabrica de otet de la Margina, prezentate pe un nou portal despre Banat | Lugojeanul.ro
    7 iulie 2016 la 22:50

    […] aceasta de lume găsite. Cele mai apropiate locuri de Lugoj despre care am citit pe site sunt fabrica de oțet de la Margina, aflată în stare avansată de degradare în comuna situată la doi pași de municipiul […]

  • Costel Enache
    27 februarie 2017 la 00:42

    Denumirea de “Fabrica de otet” nu este corecta,a fost “Fabrica de distilarea uscata a lemnului”,produsul principal fiind mangalul,un corbon fara fosfor ,sulf,mangan care se foloseste la oteluri speciale.Acidul acetic industrial si alimentar era obtinut din captarea produselor volatile obtinute la carbonizarea lemnului.Ulterior a aparut si sectia de otet din vin si muraturi.

  • Alexandra Palconi
    2 martie 2017 la 13:32

    Vă mulțumim pentru precizare. Știm despre producția inițială a fabricii, până la înființarea secției de oțet din vin și murături. Am ales să folosim denumirea de “fabrica de oțet” datorită memoriei colective. În orice caz, articolul de față a fost redactat în 2014, iar momentan lucrăm la rescrierea lui. Următoarea versiune va cuprinde un istoric mai detaliat al fabricii. Încă o dată, vă mulțumim.

  • Margina-Banat.Autostrada si distileria | Ioanavram's Blog
    11 martie 2017 la 17:15

    […] Veti gasi aici fotografiile care spun totul :https://prinbanat.ro/a-fost-odata-o-fabrica-de-otet/ […]

  • iulian nicolau
    16 mai 2017 la 15:44

    Am stat in incinta fabricii intre anii 1956-1963, eram copil si invatam la scoala veche ( invatatori Schelegia ) , de langa cimitir. Mergeam cu bicicleta trecand 2 podete din lemn peste Bega si un canal al ei.
    Directorul fabricii era Mess, un copil al lui ( Shoni) era patron la o fabrica de paine langa gara, dupa 1990.
    In fabrica erau niste locuinte de serviciu, in spatele birourilor, in care stateau cateva familii: Kreutner Henning ( svabi, niste oameni deosebiti ) Freulich Kuki ( nemti, tatal lui era mecanic pe locomotiva mica, de tip mocanita, din fabrica) Statache Marian ( moldoveni din Marasesti), Katosi ( unguroaica, indopa gaste) si directorul ( printre altii Birau, Suvat ) avea vila dinstre poarta.
    La inceput lemnele, care erau pe niste carucioare f mari si grele, erau trase de niste bivoli, deci erau si niste bivolari, ca fisa de post, apoi s-au pus niste motoare electrice.
    In spate era casa care e si acum in care locuia familia Faur si raul Bega, in care pescuiam, cel mai buni pescari erau familia Kreutner. Henning a lucrat si pe la fabrica de la Tomesti, acum se pare ca e pe la Lugoj – el ar putea sa faca o istorie interesanta a locurilor, fiind profesor de limba romana si se pare ca a scris si monografia muntilor Poiana Ruscai, ca nu cred ca sunt prea multi oameni cu acest nume – un om special, de care si-au amintit unii din Berca, Buzau , care au facut practica la Tomesti.
    La club eu jucam sah si era si o sala de cinema tot langa gara, o bacanie tinuta de familia Bacosi, care aveau o fata fantastic de frumoasa Iduti. Tot o fata foarte frumoasa si desteapta, premiul intai la scoala, Menghele Lavinia, tatal doctor ( coincidenta de nume!!)
    Cu Ungureanu faceam schimb de bicicleta contra calarit cai ( o fi primar la Curtea?)
    Era o mocanita care mergea pana la Poieni, unde era tabara scolara.
    Mergeam prin sate la ruga, Curtea, Breazova, Zorani si la cumparat porc de Craciun si miel de Pasti.
    Veneau acasa femei cu cont de lapte, branza, unt, lapte covasit – niste bunatati!
    Regret si acum raiul pe care l-am parasit si ne-am mutat la Piatra Neamt, ca tocmai se deschidea Savinesti, deci tot domeniul chimiei.
    Nu cred ca mai sunt multi care sa-si aminteasaca de Margina…

  • Fabrica de oțet din Margina – Reptilianul
    17 mai 2017 la 19:26

    […] Surse și informații: www.prinbanat.ro/a-fost-odata-o-fabrica-de-otet […]

  • Popescu Gloria
    9 octombrie 2017 la 00:18

    Margina ! Am locuit acolo pentru o perioada de cativa ani pana in anil 1955 cand parintii mei au hotarat sa se mute in Mumtenia . Tatal meu a lucrat la Fabrica de otet si imi amintesc de aceasta , de lacul din spatele garii in care am cazut cand s-a rupt gheata … de scoala de langa cimitir , de caminul cultural in care se pregateau darurile pentru Craciun , livada unde ne duceam sa culegem flori si raul Bega unde mergeam cu parintii la pescuit . Dupa atatia ani am simtit nevoia puternica ca trebuie sa revad locurile acestea si Luna trecuta cu ajutorul fiului meu am ajuns la Margina ! Prima cladire pe care am vazut -o a fost Fabrica ! Am simtit o durere aproape fizica la vederea acesteia , schilodita pe nedrept din interese meschine , nu pot sa spun decat atat – PÀCAT !!!!

  • Marion Kräutner
    30 iulie 2018 la 15:08

    Sunt fiica lui Henning Kräutner și doresc să îi răspund domnului Nicolau, care a adăugat mai sus un comentariu. I-am citit tatălui meu articolul și comentariul dumneavoastră, iar el a început să îmi povestească câteva amintiri pe care le-am notat și pe care el a fost de acord să le postez aici. Așadar:

    “Din 1957 am locuit la Margina, în locuința dinspre Făget, de la etajul 2, unde în ziua de astăzi nu mai există geamuri și acoperiș. La început fabrica producea acid acetic din lemn, iar mai târziu s-a înființat secția FRINGS, unde se producea oțet din vin pentru conserve. Acolo șef era domnul Barbu din Făget, care cunoștea toate rețetele pentru oțet. Laboratorul era peste drum de noi. Acolo se făceau toate analizele chimicalelor din fabrica și din când în când se distila oțet și se făcea din el coniac… În fața fabricii erau magazinul și cantina, de unde navetiștii își puteau cumpăra tot ce aveau nevoie. Mâncarea de la cantină era foarte bună. Șef acolo era domnul Temeș, care invita copiii la pâine prăjită cu măduvă de vită.

    Toți locuitorii din colonie își puteau pune conservele la acrit la ‘secția de castraveți’. Se băgau legumele (castraveți, varză, etc.) în borcane, se umpleau cu oțet de la robinetul cu oțet, se puneau capacele și apoi se puneau la fiert în niște etuve mari. Borcanele se lăsau apoi la răcit, după care oamenii le luau acasă.

    Eram șase familii care aveau locuințele de servici în fabrică. Lângă noi locuia familia Statache, iar sub noi era centrala telefonică a fabricii. Sub Statache era secția Acetat de Sodiu, iar lângă ea era o secție de împachetat oțet. Sub secția Acetat de Sodiu curgea un pârâu cu apă de răcire de la Distilație și Acid Acetic și de la Cazane. Apa curgea din fața Arămăriei până la dig, unde se vărsa în Bega. Între Arămărie și drum era magazia centrală a lui Filimon, lângă care ați locuit și dumneavoastră, domnule Nicolau.

    În fabrică existau multe locomotive și vagoane cu ecartament îngust pentru căratul lemnelor la prelucrare. Cea mai mică avea două osii și trăgea două vagoane cu lemne. Lemnele le încărcau și descărcau muncitorii în funcție de cât de repede se uscau. La secția de Mangal se încărca lemnul în vagoane mari de către bivoli, care în timpul liber stăteau în Bega cu apa până la gât.”

    Și pentru că veni vorba de râul Bega, pot să vă spun că am moștenit de la tatăl meu pasiunea pentru pescuit. 🙂 Monografia Munților Poiana Ruscăi a fost scrisă de un verișor de-al lui. Îl chema Hans-Georg Kräutner.

    Cu stimă,
    Marion Kräutner

  • Iulian Nicolau
    30 iulie 2018 la 16:45

    @Marion Kräutner
    Mi se pare fantastic să mai am semnale din “paradisul pierdut” Margina!!! Amintirile speram să fie scrise de tatăl tău, pt că aveam senzația că a devenit scriitor.
    Prma undiță am primit-o pe la 6-7 ani de la tatăl d-lui Henning Kräutner, făcută de el, cu multă pricepere. Tatăl tău sigur ți-a făcut cadou o undiță încă pe când erai mică. Țin minte că la el am văzut prima dată un ceas cu cadranul negru.
    De la mama lui Hennng, mama mea a învățat o mulțime de rețete de gătit, printre care un tort, care cred că numai la Viena ( de unde erau rudele lor) mai poți găsi.
    Poate își amintește dl Henning de Daria, sora mea, care făcea balet și participa la niște spectacole date de un colectiv amator al fabricii, al cărui animator era Keazim.
    V-aș mai întreba de sănătate, dacă doriți dați-mi un PM la 0728664279.

Lasă un comentariu