Înapoi la prima pagină  |  EN  |  DE

Poveşti din satul Sârbova

Publicat în Povești3 comentarii

În 1935, în Sârbova, un sat bănăţean din apropierea oraşului Buziaş, sosea o echipă de specialişti ai Institutului Social Banat – Crişana. Timp de o lună, aceştia au făcut (în regim de voluntariat) cercetări şi au cules informaţii de la locuitori, cu scopul de a depista cauzele fenomenului de depopulare, care afecta Banatul interbelic.

80 de ani mai târziu, într-o sâmbătă de februarie, am luat „Monografia comunei Sârbova” (cartea publicată ulterior de Institut, care conţine rezultatele cercetărilor din 1935) şi am plecat spre acest sat, cu speranţa că vom găsi oameni în vârstă care să-şi amintească de acea echipă de cercetare monografică. Astfel, am cunoscut-o pe doamna Ioana Sfetescu (zisă și Chiţa), care nu numai că-şi aminteşte perfect de anul 1935, dar şi apare într-una din fotografiile din „Monografia comunei Sârbova”.

O istorie a Sârbovei

Prima menţiune a localităţii are loc în anul 1447, când apare cu denumirea Zereb.1)WikipediaSârbova; În 1459, este menţionată cu numele Trokamyhalfalwa şi, mai apoi, în 1473, cu Trokafalwa. Apare şi în Conscripţia lui Marsigli (1690-1700) cu numele Szerbova.2)Ioan HaţeganDicţionar istoric al aşezărilor din Banat: sec. XI – XX. Atestări documentare şi cartografice, Editura ArtPress, Editura Banatul, Timişoara, 2013;

Samu Borovszky spunea că localitatea ar fi existat cu siguranţă în Evul Mediu, pentru că în multe grădini ale caselor au fost găsite cărămizi şi pietre vechi. În anul 1693, are loc aici sfinţirea bisericii de către mitropolitul Belgradului (sau Bălgradului – Alba Iulia?) şi episcopul de Arad, Theophilus/Teofil. În 1717, după izgonirea turcilor, satul este amintit ca fiind locuit de români şi având 52 de case.3)Samu BorovszkyTemes vármegye története, Budapesta, 1914;

În 1935, bătrânii din Sârbova spuneau că satul se afla pe acel loc de numai 150 de ani. Înainte ar fi fost situat, sub forma tipului de sat răsfirat, împărţit pe crânguri, pe una din terasele râului Timiş, de unde locuitorii au fost nevoiţi să se mute din cauza deselor inundaţii.4)Institutul Social Banat-CrişanaMonografia comunei Sârbova, Timişoara, 1939;

În Cartea de Aur, păstrată în altarul bisericii din Sârbova, se afla următoarea consemnare: „Într-o Cazanie Veche se poate citi o scrisoare, unde se spune că, la 1754, satul a fost pus la rând.” Punerea la rând se referea la reorganizarea satelor, întreprinsă de austrieci în a doua jumătate a secolului XVIII, prin care s’a urmărit scoaterea satelor la drumul mare, alinierea şi aranjarea lor după un tip bine fixat şi determinat, pentruca administraţia să-i poată avea pe români mai bine la îndemână, pentru orice eventualitate.5)Institutul Social Banat-CrişanaMonografia comunei Sârbova, Timişoara, 1939;

Pe o hartă din anul 1761, satul aparţinea de Districtul Ciacova.6)Samu BorovszkyTemes vármegye története, Budapesta, 1914; Acest lucru este amintit mai întâi de J. J. Ehler, care indica Syrbova în Cercul Timişului din Districtul Ciacova, fără a da însă detalii despre etnia care trăia în acest sat.7)J. J. EhlerBanatul de la origini până acum (1774), Editura Facla, Timişoara, 1982.

Şcoala în Sârbova exista încă din secolul XVII, învăţământul obligatoriu datând din 1868 (Legea Baron Eötvös) şi avea tendinţe de maghiarizare. În anul 1899 se obligă învăţătorii să predea, într’o comună curat ca Sârbova, săptămânal 13 ore de limba maghiară, iar cursul de repetiţie se făcea exclusiv în limba maghiară.8)Institutul Social Banat-CrişanaMonografia comunei Sârbova, Timişoara, 1939;

Canalizarea şi îndiguirea Timişului a avut loc în anul 1863, respectiv 1870-1873. Drumul spre Bacova a fost finalizat în 1898, în vremea kinezului (primarului) Nicolae Ghilezan.9)Institutul Social Banat-CrişanaMonografia comunei Sârbova, Timişoara, 1939; Astăzi, încă mai poate fi văzută în Sârbova casa care poartă numele acestui fost primar.

La 1910, localitatea Szirbó (Szirbóva) aparţinea de districtul Buziaş, având 164 de case şi 908 locuitori, majoritatea fiind creştini ortodocşi români. Satul avea poştă, telegraf şi gara se afla în satul vecin, la Bacova. În acelaşi an, în Sârbova sunt menţionate moara cu aburi a lui Chombeè Máthiás şi fabrica de cărămidă a lui Getiá János.10)Samu BorovszkyTemes vármegye története, Budapesta, 1914;

Populaţia Sârbovei a scăzut simţitor în ultimii 100 de ani. Dacă în perioada interbelică trăiau 791 persoane în acest sat, recensământul din anul 2002 indica doar 320 de locuitori.11)WikipediaSârbova; În ciuda numelui, se spune că Sârbova a fost dintotdeauna un sat românesc. Numele de Sârbova nu se datoreşte unei populaţii sârbeşti în niciun fel; căci comuna n’are şi nu a avut sârbi, decât verosimil, vreo câteva familii răzleţe, cari s’au contopit între români. S’au păstrat şi între numirile de familii şi de botez, câteva numiri sârbeşti, – cari se folosesc într’un număr restrâns.12)Institutul Social Banat-CrişanaMonografia comunei Sârbova, Timişoara, 1939;

Anul 1848, robota, Dijma şi Barboncu în Sârbova13)Institutul Social Banat-CrişanaMonografia comunei Sârbova, Timişoara, 1939;

În anul 1935, bătrânii din Sârbova ştiau foarte puţine lucruri despre Revoluţia de la 1848-1849. Doar că treceau patrule de revoluţionari unguri, cari nu le făceau nimic locuitorilor, decât luau ce le trebuia pentru hrană.

În schimb, îşi aminteau că, până la 1848, a fost robota, care consta în muncă obligatorie pentru fiecare locuitor, cu mâinile sau cu caii şi căruţă. Cel care n’avea pământ, trebuia să facă robotă 3 zile pe an; cel cu 1/4 (un sfert dintr-un paore): 8 zile; cel cu 1/2 paore: 16 zile pe an, iar cel ce avea un paore muncea 18 zile pe an. Cei ce aveau pământ, trebuiau să meargă întotdeauna cu căruţa, când venea porunca de la „Herr”. 

Ziua de muncă se considera dela răsăritul până la apusul soarelui. Cel ce întârzia, nu muncia cum trebuia, sau greşia, era pedepsit pe loc, cu pedeapsă corporală, în faţa robotaşilor. Numărul loviturilor de băţ se dădeau după gravitatea greşelii. În afară de robotă se mai plătea şi „Dijma” (Gijma), care consta în 1/10 a tuturor veniturilor, inclusiv cerealele.

Barboncu (Varboncu, provenit din Werbung) era un sistem de recrutare. Plăeşii dela primărie umblau prin sat, având sticle cu băutură în mână şi cine venea să bea din băutura lor, era considerat recrutat. Pe urmă era condus la primărie şi de aici trimis – prin jandarmi – la unitate, unde stătea sub arme 30 ani.

Rezultatele cercetărilor Institutului Social Banat – Crişana asupra Sârbovei din anul 193514)Institutul Social Banat-CrişanaMonografia comunei Sârbova, Timişoara, 1939;

În vara anului 1935, o echipă de cercetare monografică a Institutului Social Banat – Crişana pleca spre Sârbova, pentru a-şi continua cercetările întreprinse în satul Belinţ (în 1934), în regim de voluntariat, privind aspectele depopulării Banatului şi pentru a examina cauzalitatea acestui fenomen iritant. Fenomen, ce exista, nu numai în Banat, ci dealungul graniţei de vest, fără ca să fie fost descoperite cauzele mai adânci ale acestei plăgi sociale.

Echipa de cercetare monografică era formată din profesionişti (ingineri, medici, avocaţi, preoţi, învăţători etc.), printre care se numărau şi câteva personalităţi, şi anume Iosif Nemoianu, Cornel Grofşorean sau Emil Botiş. Informaţiile culese a fost centralizate, mai apoi, în rapoarte complexe. Din lipsa fondurilor, Institutul publică datele culese abia în anul 1939, în cartea „Monografia comunei Sârbova”. Aceasta însumează 392 de pagini, 20 de rapoarte detaliate şi o anexă cu fotografii (ilustraţiuni).

Pe scurt, raportul secţiei medico-sociale evidenţia faptul că, la 1935, natalitatea în Sârbova era cu mult sub media ţării şi a Banatului. În schimb, mortalitatea depăşea cu mult cifra natalităţii, ajungându-se la concluzia că sârbovenii trăiau mai mult decât media bănăţenilor şi chiar a românilor, (…) fenomenul îmbătrânirii populaţiei manifestându-se printr’o surprinzătoare longevitate la sârboveni.

Cauzele natalităţii scăzute erau întrebuinţarea mijloacelor anticoncepţionale, frecvenţa avorturilor (10% din femei au recunoscut avorturi), scăderea simţului de maternitate şi paternitate sau influenţa bolilor venerice. Din punct de vedere stomatologic, îngrijirea este necunoscută. O singură perie de dinţi, acolo unde există din întâmplare, este folosită de întreaga familie. Referitor la igiena corporală, se constată o curăţare suficientă a feţei, capului, părului (frezei) şi se practică în mod mulţumitor spălatul picioarelor şi a mâinilor. Dar, 67% din populaţie nu cunoaşte decât baia „la zile mari” (Crăciun, Paşti, Rugă etc.).

70% din gospodării îşi cumpără îmbrăcămintea, mai ales cea de sărbătoare şi, numai 30% îşi fac haine acasă. Rezultă o decădere a industriei casnice şi corolarul ei: luxul orăşenesc la femei. Cât despre igiena casei, 93% din case sunt podite cu lut, ceea ce este neigienic. Majoritatea locuitorilor dorm câte 2 sau 3 într’un pat (adulţi şi copii). Ferestrele sunt mici şi prea mult închise.

Secţia culturală evidenţiază obiceiul sârbovenilor de a sta în timpul liturghiei, la care ei participă doar câteva minute, în curtea bisericii „la givan” (palavre). Mai ales tineretul practică acest obicei. (…) Magia este cunoscută şi practicată în măsură mare prin descântece şi vrăjitorie. Cinstirea morţilor se face în mod exemplar şi impresionant. Cimitirul este îngrijit. (…) Biserica este încăpătoare şi întreţinută în condiţiuni excelente. În familie nu se dă aproape deloc educaţie copiilor, părinţii lăsând aceasta în sarcina şcoalei. 

Constatările privind bolile venerice şi viaţa sexuală menţionează că problema bolilor venerice nu este alarmantă.(…) Situaţia bună a comunei Sârbova se datoreşte faptului că sârbovenii nu au contact direct şi permanent cu oraşul. De asemenea, se constată o precocitate în viaţa sexuală: 70,80% (177) din bărbaţii din Sârbova (250) au început viaţa sexuală înainte de 18 ani. Dintre aceştia 45, adică 18%, chiar înainte de 15 ani. Concubinajul precoce la o vârstă fragedă este pus la cale adesea de părinţi, cari având o singură fată aduc astfel un lucrător în familie.

La secţia sanitar veterinară, grajdurile sunt în stare foarte bună. De multeori fiind mari şi mai frumoase decât unele case. Pe de altă parte, cunoştinţe medicale veterinare atât de frecvente şi multiple la şvabi, lipsesc cu desăvârşire românilor. La aceasta se mai adaugă şi lipsa de încredere în medicul veterinar (care nici nu-şi dă osteneala, ca să-i instrueze). 

Printre cauzele de ordin moral se numără: a) Decăderea femeii dela rolul ei de mamă. Scăderea sentimentului matern. Femeile din Sârbova sunt contaminate cu luxul oraşelor. Ele nu sunt destul de bune gospodine. Nu au cunoştinţă suficientă de creşterea copiilor. Multora nu le plac copii. De aceea întrebuinţează mijloace anticoncepţionale; b) Decăderea familiei. Autoritatea paternală a bărbaţilor procreatori este anihilată. Admiţând avantajiile comunităţii familiare de avere, conducerea ei ar trebui să revină bărbatului tânăr iar nici decum unor bunici neputincioşi; mai ales femeilor în nici un caz. 

Echipa a identificat şi cauze de ordin psihic (mai exact, mentalităţi şi prejudecăţi): a) Fenomenul imitaţiei. În contact cu mediul orăşenesc şi cu alte popare (şvabi, care la rândul lor s’au molipsit dela unguri) cari practică sistemul de un copil sau doi copii, ţăranul român, care ia şi alte exemple bune, sau rele dela oraşe, imită şi el acest sistem; b) Egoismul ţăranului şi temerea de sărăcie. Materialismul feroce. În Banat un om valorează atât câtă avere are. Ori, dacă părinţii în viaţă fiind, îşi dau o parte din avere copiilor, ei devin săraci, desconsideraţi. 

La finalul cercetărilor în Sârbova (şi de la Belinţ, în 1934), Institutul Social Banat-Crişana a ajuns la concluzia că fenomenul depopulării în Banat nu este, sau mai bine zis nu mai este unul specific bănăţean. Numeroşi autori cari s-au ocupat cu această problemă au ajuns la aceleaşi constatări, stabilind că şi în alte părţi ale ţării fenomenul depopulării prin denatalitate şi mortalitatea infantilă este prezent şi de tristă actualitate. Doar că Banatul a fost primul ţinut unde a apărut acest flagel, care ameninţă naţiunea noastră. 

Şciţi câţi ani am eu? 90.

Satul Sârbova de azi nu mai e la fel de animat ca acum 80 de ani. Unele case sunt goale, părăsite, altele se dărâmă, dar la fel de multe sunt şi cele locuite. Oamenii stau „la givan” şi acum în faţa casei, dacă nu şi în curtea bisericii. „Am crezut că vreţi să cumpăraţi (case). Dar, din ăştia bătrâni nu căutaţi?”, ne-au întrebat câţiva sârboveni, după ce le-am spus povestea şi intenţiile noastre. Ba chiar asta căutam, oameni care ar fi putut să-şi amintească de anul 1935 şi de echipa Institutului Social Banat – Crişana.

Mai trăiesc doar doi sârboveni care au prins vara anului 1935: un urmaş al primarului Nicolae Ghilezan (care, din păcate, nu ne-a răspuns când l-am căutat acasă) şi doamna Ioana Sfetescu. Pe Chiţa, fiindcă nimeni din sat n-a strigat-o vreodată Ioana (Sfetescu), decât în situaţiile foarte formale, am găsit-o acasă.

“Vai dă viaţa mea! Dumniezău să vă ajuce şî să vă întărască, pân’ la ceasu’ dă pă urmă, că aşa mă rog şî eu. Şciţi câţi ani am eu? 90.” 

I-am urat mulţi ani înainte, dar replica primită ne-a luat puţin prin surprindere: “Lasă, să nu mai fie, copii, că am destul! Şî aşa mi-s năcăjâtă. Uită, am căzut. Şî aşcea or fost rupce (degetele). Şî m-am dus la doctor. O fost umflat şî o copt. Tri ani m-o ţânut! Şi moşu’ (soţul) o murit de şinci (5). Şî după aia am căzut. Şî, acuma, m-am dus la Buziaş şî m-o trimes la Casa Austria (din Timişoara). Şî atâta coptură o fost aicia, copii…”

„Am fost la Buziaş, la spital. Să mai uită vai ş-amar la oamenii ăi bătrâni, să mai uită vai ş-amar! O zâs că nu să poace, numa’ prin operaţie. Apăi, io mă mai duc acuma la operaţie? Io nu mai suport operaţie. Dacă aş şcii că mor, giloc m-aş duşe să mă operează. Numa’ să mor. Or zis cătră mine, multă lume o zâs: <<Maică, nu-ţi ruga moarcea, că-i păcat.>> Numa’ asta nu-i viaţă: să stai. Dacă mâna ar fi bună, io aş lucra. Tătă viaţa mea mi-am făcut chintuşe gi aşcea, mi-am făcut opinci dă lână. Am lucrat, n-am avut treabă. Da’, acuma, să stai tu tătă zâua aşa…? Da’ nu pot nici crumpi să curăţ, să îmi fac mâncare.

Io am doi nepoţi dă frace. Copii n-am avut. Am avut, dar când i-am făcut, or murit. Ce să faşi? Aşa o fost soarta mie…”, ne-a povestit Chiţa, după care a devenit tăcută pentru câteva clipe, cu ochii pierduţi în gol.„Şî… zâce… că nu mai şciu. Şe am vrut să zâc acuma? Aa, de nepoţi! Vezi cum zăuit? Doi copii o avut frace-miu, la Buziaş. Când era vacanţă, tătă zâua erau la minie. Când or fost liberi, tăt veneau la minie. Ca copiii miei! Şî îi luam cu minie. Dacă m-am dus la Cimişoara, i-am luat cu minie, dă drag să am copii! Şî uită că nu am. Cât m-o fost mie drag dă copii! Şî d-a ţâganilor m-o fost drag! Îi ţucam. <<Da’ tu ţuci copiii ţâganilor?>> Da’ nu-s tăt ge la Dumniezău?”

Aţi văzut acolo, în carce, nişce poze cu nişce fece. Acolo mi-s şî io.

Când i-am pomenit Chiţei de vizita Institutului Social Banat-Crişana din 1935, i s-au luminat ochii. Are o vârstă înaintată, dar îşi aminteşte cu uşurinţă toate întâmplările din urmă cu 80 de ani. Îşi aminteşte cu drag de echipa Institutului şi abia îi vine să creadă că, după zeci de ani de atunci, câţiva tineri au venit la poarta ei să o întrebe de 1935 şi să îi arate cartea „Monografia comunei Sârbova”.

„Şî or fost la noi, la Sârbova. Şî viniau cântând. Doamnie, că să rigica satul! Şî tăt mă mir, cât am fost ge mulţi şi câţi ni-s ge puţâni acuma. Ai mei bătrâni, tăţi or murit. Ieu, un om gin capătul satului şî mai o babă – ăşcia ni-s care am rămas. Io am fost fată atunci, cât să fi avut, 10-11 (ani)? O fost frumos atuncea. Şî o fost binie. Am avut gi toace.”

Chiar dacă am mers în Sârbova cu intenţia de a documenta satul şi de a găsi oameni născuţi înainte de 1935, nu ne-am gândit nici o clipă că vom da chiar peste o persoană care apare în fotografiile din monografie. „Aţi văzut acolo, în carce, nişce poze cu nişce fece. Acolo mi-s şî io. Şî moşu’ meu îi fotografiat în carce, în chintuş”, ne-a spus Chiţa.

Apoi, după ce s-a regăsit în fotografii, şi-a amintit şi câte ceva despre fiecare sârbovan apărut în pozele de la 1935, căci îi cunoştea pe toţi.

Şî, atunci, odată Dumniezău m-o dat asta în gând: ia să-i fac o carce lu’ Ceauşăscu!

„20 dă ani am fost poştăriţă, dân ’68 până în ’88. Şî n-am ieşât cu penzie mare. Acuma, că s-o mărit, şî am patru milioane şî o sută douăzeci (412 lei). Ăăăă, copiii lu’ baba, şî şe-am făcut io cât am fost la poştă! Atâta m-am dus prân imală şî prân neauă şî prân ploaie şî prân tăt! Şî, atunci, odată Dumniezău m-o dat asta în gând: ia să-i fac o carce lu’ Ceauşăscu!”

„N-am spus lu nimieni, nici lu bărbată-mieu, şî am făcut o scrisoare, aşa, ţărăneşce! Am scris că mi-i urât şî mi-i frică, că mă duc pân’ la Hîtiaş cu banii după minie. Atunci or adus banii Cooperativei la minie, şî birtu – tăt la minie. Na, aşa am scrâs, cum m-o venit mie. O trecut (timpul)… Doamnie, cât o trecut!”

„Odată, vinie o măşână aici. Bărbată-mieu o fost aici, la drum: <<Aicia stă Sfetescu Ioana?/ Da./ Poştăriţa?/ Da.>> Io am şî ieşât, că am văzut măşâna, şî m-am prezentat şî io la iei. Zâce: <<Dumneata ai făcut o reclamaţie. La Ceauşăscu.>> Dar, a mieu (soţul) o murit! Da’ io, odată: <<Da’ n-am reclamat! Că aşa am scrâs: nu reclam pre nimieni, decât vă rog să să facă drum de la Hitiaş, până acolo la intrarea în sat!>> O fost directoru’ de la Drumuri, dă la Cimişoara, şî şăfu’ Exploatării gi la noi, ge la poştă. Şî zâşe: <<Să şcii că are să să facă! În două săptămâni ai măşână pân’ aici.>>”

„Na, o fi. Or plecat, dar a mieu zâşe: <<Mă!>> O început să mă suduie (povestea Chiţa, râzând): <<Mă, şe ai făcut, mă?! Ce ‘puşcă Ceauşăscu, ce omoară!/ Las’ că vezi că nu mă omoară, lasă că să faşe drum! Prentru drum am făcut!/ Păi, tu ai bolânzât?/ Aşa cum m-am bolânzât, am făcut. Şî să face drum.>> M-am dus în sat. O fost directoru’ de la şcoală şî bregadirii de la Colectiv. Am agiuns acolo, le-am dat ziarele. <<Măi, voi şciţi ceva? Măi, dacă durează două săptămâni, nu cred: avem drum făcut de la Hitiaş, până la cântari!>> Da’, zâce cătră minie: <<Cum? Ce? Şine eşci tu?/ Am făcut la Ceauşăscu carce, scrisoarie. Directoru’ de la Drumuri…>> Şî zâce: <<Brrraaavo, Chiţo!>> Şî vinie şî mă ţucă. Dar el o murit (de invidie)! Şî, în două săptămâni, o fost drum.”

La finalul vizitei, ne-am oferit să-i cărăm apă sau să îi curăţăm cartofi, dar ne-a refuzat, asigurându-ne că se descurcă, fiindcă vine, zilnic, un vecin s-o ajute cu treburile casei. După care, ne-am luat rămas-bun, dar nu înainte de a-i promite că ne vom întoarce cu prima ocazie.

 Informaţii utile

Sârbova se află în judeţul Timiş, la o distanţă de 48 km de Timişoara (vezi harta) şi 14 km de Buziaş (vezi harta). Drumul care leagă Hitiaş de Sârbova, cel pentru înfiinţarea căruia îi trimisese Chiţa o scrisoare de rugăminte lui Nicolae Ceauşescu, nu este asfaltat, dar e practicabil.

În Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti este expusă o gospodărie din Sârbova. Un album foto reprezentând acest obiectiv, poate fi văzut aici.


Scris de Alexandra Palconi

Credit foto: Flavius Neamciuc

Surse   [ + ]

1. WikipediaSârbova;
2. Ioan HaţeganDicţionar istoric al aşezărilor din Banat: sec. XI – XX. Atestări documentare şi cartografice, Editura ArtPress, Editura Banatul, Timişoara, 2013;
3. Samu BorovszkyTemes vármegye története, Budapesta, 1914;
4. Institutul Social Banat-CrişanaMonografia comunei Sârbova, Timişoara, 1939;
5. Institutul Social Banat-CrişanaMonografia comunei Sârbova, Timişoara, 1939;
6. Samu BorovszkyTemes vármegye története, Budapesta, 1914;
7. J. J. EhlerBanatul de la origini până acum (1774), Editura Facla, Timişoara, 1982.
8. Institutul Social Banat-CrişanaMonografia comunei Sârbova, Timişoara, 1939;
9. Institutul Social Banat-CrişanaMonografia comunei Sârbova, Timişoara, 1939;
10. Samu BorovszkyTemes vármegye története, Budapesta, 1914;
11. WikipediaSârbova;
12. Institutul Social Banat-CrişanaMonografia comunei Sârbova, Timişoara, 1939;
13. Institutul Social Banat-CrişanaMonografia comunei Sârbova, Timişoara, 1939;
14. Institutul Social Banat-CrişanaMonografia comunei Sârbova, Timişoara, 1939;
3 comentarii la "Poveşti din satul Sârbova"
  • Sorin Avram
    26 iunie 2015 la 10:02

    Sunt unul din nepotii Mamei Chita de la Sarbova si vreau sa va multumesc pentru cuvintele frumoase adresate matusii mele in acest reportaj

  • Prin Banat
    26 iunie 2015 la 22:55

    Doamna Chița este unul dintre cei mai frumoși oameni pe care i-am întâlnit prin Banat. Și ne-a vorbit cu atât de mult drag despre nepoții ei. Ne bucurăm nespus de mult că ați găsit povestea!

  • Dan Andreiu
    30 octombrie 2015 la 03:57

    Nu am avut timp sa va citesc tot articolul, dar bunicul meu Prof Victor Andreiu a fost profesor la Sirbova si cred ca a fact parte din acea actiune in 1935, dupa cite i-mi amintesc. Am fost si eu cu el la Sirbova de citeva ori. A publicat lucrari despre Sirbova care le a donat Muzeului Banatului.

    Da, Am verificat. A fost invatotor in Sirbova in 1935 si a cooronat lucrarea. http://www.banaterra.eu/biblioteca/content/andreiu-victor-biografie

Lasă un comentariu