Înapoi la prima pagină  |  EN  |  DE

Povestea Măresei din Poieni

Publicat în Povești12 comentarii

Povestea Măresei, a celei care deţinea domeniul Poieni în secolul al XIX-lea, nu le este foarte străină celor care mergeau pe vremuri în tabăra din Munţii Poiana Ruscă. Întrebările apăreau, de obicei, imediat după ce se zărea cripta, aflată şi azi la numai câteva sute de metri de drumul principal spre Poieni Strâmbu. Acolo îşi duce somnul de veci Bogdanovich Ferencz, fiul Măresei (cuvânt provenit din „Măria Sa”, după cum o strigau sătenii), victimă a unui duel.

La scurt timp după moartea lui, Măreasa a dispărut de pe faţa pământului, lăsându-şi toate proprietăţile de la Poieni de izbelişte. Şi cam asta e povestea pe care am auzit-o cu toţii. Deşi am încercat mereu să aflăm mai multe informaţii, abia anul acesta am reuşit să completăm povestea şi să aflăm ce s-a întâmplat, de fapt, cu Măreasa.

Leopoldina Stojánovits, numele de fată al Măresei

Leopoldina s-a tras din familia nobiliară Stojánovits de Gojzest din Serbia. S-a căsătorit cu căpitanul sârb Vilibald Bogdanovich, proprietar a mai multor domenii, printre care şi Poieni Strâmbu, şi cu 28 de ani mai în vârstă decât ea. Împreună au avut un băiat, pe Ferencz, născut în 1863. După cinci ani de căsnicie, ea a intentat divorţ, pe motiv de infidelitate, iar judecătorii au decis să-i revină domeniul de la Poieni. Câţiva ani mai târziu, Vilibald moare, Ferencz devine moştenitor şi Leopoldina administrator direct al întregii averi.

Leopoldina se recăsătoreşte cu cumnatul lui Otto von Bismarck, Karl von der Osten-Plathe. Se mută cu proaspătul ei soţ şi cu Ferencz într-un palat din Nürnberg. Karl moare la scurt timp după aceea şi Leopoldina începe să frecventeze saloanele palatelor nobiliare din Budapesta, devenind o femeie foarte influentă în Imperiu, cunoscută astfel până peste ocean.

Castelul dispărut al Măresei

Măreasa obişnuia să vină în fiecare vară la Poieni, unde-şi petrecea câte 2-3 luni pe an. Aici se relaxa într-un castel (care era mai degrabă o cabană/casă de vacanţă) foarte izolat, aflat undeva pe vârful unui deal, înconjurat de anexe în care locuiau servitorii ei.

Oamenii locului vorbesc şi astăzi despre felul în care Măreasa era urcată până în vârful dealului: aşezată pe un scaun alb, cărat de patru servitori. Până în toamnă nu mai cobora în sat. Astăzi, din castelul Măresei nu mai rămas decât o fundaţie, acoperită de vegetaţie. Cei care lucrează la pădure spun că încă se mai găsesc bucăţi din vesela castelului în scorburi de copaci, probabil ascunse de oameni în timpul repetatelor vandalizări asupra clădirilor din deal.

Moartea lui Ferencz

Pe când Ferencz a împlinit 18 ani, inima i s-a aprins după o domniţă foarte frumoasă din Budapesta. Pentru că acea fată mai avea un pretendent, băiatul decide să se dueleze cu rivalul său. Astfel, moartea lui Ferencz are două variante. Prima ar fi că băiatul a fost împuşcat în timpul duelului. A doua variantă: de ruşine că a pierdut duelul şi de durere că nu a câştigat mâna iubitei, Ferencz s-ar fi sinucis prin împuşcare. În orice caz, indiferent de variantă, moartea băiatului de numai 18 ani a marcat definitiv viaţa Măresei.

Ferencz a fost înmormântat într-o criptă provizorie, în Budapesta. Câteva luni mai târziu, în anul 1881, a fost adus la Poieni. Pentru înmormântarea lui Ferencz, Măreasa, sprijinită şi de rudele Stojánovits din Banat, a construit o criptă maiestuoasă, săpată în stâncă şi formată din două încăperi. Sicriul din cristal a fost pus la vedere în prima încăpere şi în pământul de la intrarea în criptă a fost îngropat Lord, câinele Măresei. La numai un an de zile de la înmormântare, sicriul a fost jefuit şi cadavrul scos şi aruncat în râul Bega. De supărare, Măreasa a pus corpul băiatului înapoi în sicriu şi l-a mutat în ultima încăpere, a zidit un perete şi a comandat o poartă din fier forjat, cu care a închis cripta. După acest episod, contesa nu s-a mai întors niciodată la Poieni.

Înmormântat în locul său favorit de la Poieni

Legenda spune că locul în care băiatul îşi petrecea majoritatea timpului era tocmai pe stânca în care se află astăzi cripta. Înainte de duel, el i-ar fi cerut mamei sale ca, în cazul în care va muri, să fie îngropat în acest loc. Din păcate pentru Ferencz, locul său favorit s-a dovedit a fi unul blestemat după moartea sa, jaful criptei de la sfârşitul secolului al XIX-lea nefiind singurul.

Pereţii criptei au fost dinamitaţi de nunumărate ori fără succes, până în anii ’80. Atunci l-au scos pe Ferencz afară din sicriu şi l-au aşezat pe jos, peste un cearceaf. Cei care au asistat îşi amintesc că băiatul arăta intact, de parcă ar fi murit înainte cu o zi, nu cu 100 de ani în urmă. Apoi au băgat cadavrul înapoi în criptă şi au zidit peretele din nou. Tot atunci i-au făcut şi poze, dar n-au reuşit niciodată să le developeze, din cauză că au scos filmul la lumină şi cadrele s-au distrus pe loc. Vandalizarea repetată a criptei a continuat şi după anii ’80. Astăzi există găuri în zid, prin care se pot vedea rămăşiţele lui Ferencz, iar poarta a fost furată şi vândută la fier vechi.

Ultimii ani din viaţa Măresei

Despre contesă se mai ştie că şi-a trăit ultimii ani în Budapesta şi că în anul 1906 a vândut proprietăţile de la Poieni cu 4-5 milioane de coroane către Societatea Minieră de Stat. S-a mai căsătorit de două ori: primul soţ a decedat şi al doilea a jefuit-o la numai două zile după nuntă, fugind cu bijuteriile, obiectele de valoare şi cu aproape toţi banii ei. Leopoldina von der Osten-Plathe a murit la 6 noiembrie 1913, în fostul hotel Bristol din Budapesta. Cheltuielile de înmormântare au fost acoperite de consiliul de administraţie al hotelului.

Misterul singurelor fotografii cu Leopoldina

În timpul ultimei noastre călătorii de documentare la Poieni, am stat de vorbă cu oameni de-ai locului. Unul dintre ei ne-a spus că îşi aminteşte în copilărie a văzut, în casa ultimului servitor al Măresei, două fotografii vechi: în una era contesa, alături de câinele ei, Lord, chiar în faţa castelului dispărut de la Poieni, iar în cealaltă era convoiul de servitori care o urcau pe Măreasa pe deal, pe scanul alb amintit şi mai sus.

În aceeaşi zi ne-am pus să căutăm fotografiile şi să contactăm nepoata ultimului servitor al Măresei. Nu le avea, dar ne-a povestit că, în anul 1986, pe când încă mai trăia unchiul său, TVR venise să facă un reportaj la Poieni. De atunci, cele două fotografii ar fi dispărut sau au fost ascunse intenţionat. Fără să ne aşteptăm, în seara aceleaşi zile am primit un link către celor două fotografii cu Măreasa, găsite pe un site străin de licitaţii online de antichităţi.

Mulţumiri pentru completarea poveştii Măresei din Poieni merg către Bogdan Bumbăcilă, George Brezovan şi Ionel Vasiescu.


Articol scris de Alexandra Palconi.

Traducerea în limba engleză de Doiniţa Spuză.

Credit foto: Flavius Neamciuc

12 comentarii la "Povestea Măresei din Poieni"
  • Simona
    3 aprilie 2014 la 09:06

    Anul trecut am fost pentru prima dată la Poieni Strâmbu şi tot atunci am aflat povestea Măresei. Am revenit apoi de încă două ori în zonă, şi nu m-am lăsat până nu i-am convins pe ceilalţi din grup să încercăm să găsim rămăşiţele castelului. Şi le-am găsit. E adevărat că n-a mai rămas mare lucru din el, dar simplul fapt că acolo s-a derulat o ”poveste” e fascinant.
    Anul acesta, la mijlocul lunii iunie vom petrece din nou câteva zile la Poieni şi te invit cu mare drag să ne însoţeşti.

  • Alexandra Palconi
    3 aprilie 2014 la 12:12

    Am fost prin vara lui 1999 sus în deal, la fundaţia castelului, eram la ceva orientare turistică. Noi am fi vrut să urcăm până acolo şi acum două săptămâni, când am fost să documentăm, dar se făcuse prea târziu. S-ar putea să mergem, totuşi, până acolo înainte de luna iunie, dar în caz contrar, ne-ar face mare plăcere să vă însoţim. Mai sunt şi alte locuri de vizitat la Poieni: o cascadă superbă, ascunsă undeva într-o pădure foarte deasă, un tunel al fostei CFF şi dacă eşti la Poieni e păcat să nu mergi şi până în Bătrâna. Păstrăm legătura, Simona, şi îţi mulţumim pentru invitaţie! 🙂

  • Simona
    3 aprilie 2014 la 13:20

    Am vizitat anul trecut locurile de care ai amintit: Cascada Şopot, tunelul de pe decovil, chiar şi satul Bătrâna, iar pentru iunie toate acestea sunt iarăşi pe listă 😉 . Îţi voi trimite o invitaţie pe FB când se apropie evenimentul. Până atunci, sunt cu ochii pe, sau mai exact, … prin Banat! 😉

  • Judit
    3 aprilie 2014 la 23:56

    Si eu am auzit povestea asta anul trecut dar un pic diferit.
    Conform celor auzite de mine cica Leopoldina ar fi fost moasa lui Franz Ferdinand si ca de la FF ar fi primit pamanturile din zona Poieni. Ce interesant ca circula mai multe variante ale povestii.

  • Alexandra Palconi
    7 aprilie 2014 la 23:36

    Da, şi noi am aflat multe alte variante, inclusiv asta. Cert e că povestea de faţă e făcută din bucăţi şi date puse cap la cap, care au fost la rândul lor extrase din diferite documente, ziare sau periodice ale vremii (publicate în alte limbi, desigur).

    O veste bună avem în legătură cu Leopoldina: se pare că o stră-stră-strănepoată de-a ei a publicat în 1999 o carte. Am reuşit să găsim această carte într-un anticariat din Ungaria şi am cumpărat-o (online). Sperăm să găsim ceva interesant în ea, aparent ar conţine nişte fotografii rare.

  • Cea mai veche biserică de lemn din Banat | Prin Banat
    27 iulie 2014 la 13:27

    […] Crivina de Sus se află la o distanţă de 121 km de Timişoara (vezi harta). Drumul de acces până în sat se află într-o stare foarte bună. În vecinătatea Crivinei de Sus se află satul Poieni, unde pot fi văzute clădirile fostei tabere de vară şi pot fi vizitate biserica de lemn (mai tânără cu 100 de ani decât cea din Crivina) sau cripta lui Bogdanovich Ferencz. […]

  • Paul Daszkal
    27 iulie 2014 la 17:39

    Citind aceste articole si comentarii , mi-am amintit cu oarecare nostalgie de taberele de la Poieni-sat si Poieni-Strambu,unde am fost ca elev in anii 1964-1968 ( 4 ani la rand, alternativ). Retin si astazi numele unui satean Bublea, care ne-a invatat sa cioplim bete de alun. Senzatia cea mai grozava spre tabara era calatoria cu mocanita, pe platforme deschise, de la Margina-Curtea-Poieni. Am refacut acest traseu minunat cu motocicleta in 1980 , iar in vara asta as vrea sa ne reuseasca o excursie , impreuna cu pritenii si familiile , cu masina, la Batrana, unde-in acei ani ’60-mai era o casuta la care geamul nu era din sticla, ci dintr-o basica de bou.
    Natura Banatului este deosebit de darnica prin varietate su frumusete , merita sa o descoperiti !

  • florin
    17 octombrie 2014 la 11:06

    Pai si unde sunt pozele cu Mareasa? Aveti linkul acela? Ca doar asteptam toti de ani de zile poze cu ea.

  • Alexandra Palconi
    17 octombrie 2014 la 11:14

    Sunt foarte mici cele două imagini, din păcate, dar le găseşti la acest link: https://www.facebook.com/171064516365031/photos/a.279425065528975.1073741837.171064516365031/171663269638489/?type=3&theater

  • florin
    17 octombrie 2014 la 12:33

    Sarut mana, multumesc mult, Alexandra. Stiu foarte bine cine esti, ma stiu bine cu tatal tau, provii dintr-o familie deosebita. Apreciez foarte mult munca voastra pe acest site si pasiunea cu are o faceti. De Mareasa stiu si eu povesti multe, si locul unde a fost castelul de sus, am poze cu mocanita, de prin 1980, tatal meu a fost medic in Poieni, am umblat pe acolo in lung si-n lat. Daca mai dorest povesti interesante si cu alte locatii din Banat, iti stau la dispozitie la mail flomunteanu@hotmail.com

  • Alexandra Palconi
    30 octombrie 2014 la 20:25

    Florin, îmi cer scuze pentru acest răspuns cu întârziere. Îţi mulţumesc, în numele echipei, pentru apreciere. Bucuria ne e mai mare când şi ceilalţi se bucură pentru ceea ce facem aici. 🙂

    Îţi mulţumesc foarte mult şi pentru adresa de e-mail, îţi voi scrie negreşit. Cred că sunt foarte interesante acele poze cu mocăniţa de la Poieni sau poveştile despre Măreasa.

  • Raul
    16 decembrie 2015 la 21:24

    Super articolul! Nu stiam de aceasta cripta cu o poveste interesanta in spate.

Lasă un comentariu