Înapoi la prima pagină  |  EN  |  DE

Poieni, satul din inima munţilor

Publicat în Plaiuri6 comentarii

Mulţi dintre noi avem amintiri cu satul Poieni, mai ales datorită taberelor de vară care se organizau demult aici. Situat în inima Munţilor Poiana Ruscă, e un loc ideal pentru drumeţii şi orientări turistice, dar şi un refugiu de la forfota oraşului. În Poieni îţi poţi lua adio şi de la semnalul de telefon, singurul loc în care poţi mai poţi lua legătura cu cei de acasă fiind doar la intrarea în sat, pe un pod.

Dar, atât satul cât şi întreaga zonă sunt parcă învăluite într-o profundă nostalgie. Istoria-i lungă de peste 500 de ani se transmite azi prin viu grai, de la o generaţie la alta, de fiecare dată mai pierzându-se pe drum câte un detaliu esenţial din tabloul satului de altădată.

Domeniul lui George de Brandeburg, unul proprietar al Castelului Corvinilor

Prima atestare documentară a satului Poieni datează din 1514 – 1516, cu numele Pleyen, aflat atunci sub administraţia lui George de Brandenburg, unul dintre proprietarii castelului de la Hunedoara, care avea 7 iobagi aici. Brandenburg a moştenit domeniile Corvinilor prin căsătoria cu Beatrice de Fragepan, văduva lui Matei Corvin. Ea moare otrăvită în jurul anului 1510, iar Brandenburg pierde castelul după ce este ocupat de voievodul Transilvaniei, Ioan Zápolyia, şi donat familiei Török. (sursă)

Taberele de vară din Poieni şi Calea Ferată Forestieră

Pe vremuri, la Poieni se organizau tabere de vară. În sat există două clădiri vechi în care găzduiau cândva elevi: Vila 1, despre care se ştie că a fost cândva sediu al jandarmeriei, şi Tabăra pentru fete, formată din două corpuri şi situată la ieşirea din sat, spre pădure, pe partea dreaptă. La câţiva kilometri distanţă de sat se mai găseşte Poieni Strâmbu, de care aparţineau, de fapt, clădirile din sat. Poieni Strâmbu este singura tabără care mai funcţionează şi în ziua de azi, fiind privatizată şi renovată.

Celelalte două anexe din sat nu s-au putut bucura de aceeaşi soartă fericită. Din strălucirea lor de altădată n-au mai rămas decât ruine, localnicii aşteptându-se să se prăbuşească în orice clipă. Nu se ştie cu exactitate cine este proprietarul acestor clădiri sau anii în care au fost construite. Conform oamenilor din sat, după anul 1920, acestea au intrat în proprietatea statului român. Astăzi ar fi administrate de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret.

Până în urmă cu aproape 20 de ani, la Poieni a funcţionat Calea Ferată Forestieră (Mocăniţa), pe care se transporta lemn de fag din pădurile Munţilor Poiana Ruscă la Fabrica de Oţet din Margina. În 1996, CFF a fost dezafectată, lemnele şinelor au putrezit şi fierul a fost furat şi vândut. Drumul Mocăniţei se mai recunoaşte acum doar după terasamente.

Biserica de lemn „Cuvioasa Paraschiva” din Poieni, funcţională şi azi, a fost ridicată în anul 1791. Picturile interioare sunt cele originale din anul 1812.

Măreasa şi fiul ei, Bogdanovich Ferencz

În secolul al XIX-lea, domeniul Poieni Strâmbu aparţinea unei contese, Leopoldina Stojánovits. Venea în fiecare vară la Poieni şi oamenii o numeau Măreasa ( de la Măria Sa). Avea o casă de vacanţă în vârful unui deal din apropierea satului, din care a mai rămas azi doar o fundaţie acoperită de vegetaţie.

Leopoldina a avut un fiu, Bogdanovich Ferencz, care, la 18 ani, îndrăgostit fiind de o fată pe care o mai dorea şi altul, se duelează cu rivalul său şi pierde. Unii spun că Bogdanovich ar fi murit în timpul duelului, alţii susţin că, din cauza ruşinii şi a durerii că a pierdut aleasa inimii sale, s-a împuşcat. În 1881, Măreasa a dat ordin să fie construită o criptă în pădurea de la Poieni, în care şi-a îngropat unicul copil. A mai venit să-l viziteze de câteva ori, după care a dispărut fără urmă. Din fericire pentru noi, de curând am reuşit să întregim povestea Măresei, care poate fi citită integral aici.

Informaţii utile

Din Timişoara, la Poieni se poate ajunge pe ruta Lugoj – Făget – Coşava – Pietroasa – Poieni (vezi harta). Drumul este asfaltat până la ieşirea din satul Poieni.

Pentru locuri de cazare se poate lua legătura cu administratorii taberei de la Poieni Strâmbu sau cu Ocolul Silvic din Coşava, care deţine o cabană de vânătoare la 2 km de Poieni. Nu există un restaurant în zonă, singura opţiune de aprovizionare cu mâncare e magazinul alimentar din sat.


Articol scris de Alexandra Palconi.

Traducerea în limba engleză de Doiniţa Spuză.

Credit foto: Flavius Neamciuc

6 comentarii la "Poieni, satul din inima munţilor"
  • hegyi elena liubita
    31 mai 2014 la 20:05

    am revazut aceste locuri iti vine sa urlii in ce hal au ajuns odinioara erau faima Banatului mai ales tabara de la Poeni nu am fost acolo doar in vizita In tabara la Poeni Strimbu am fost prin anii 62 am revenit cu drag anul trecut dupa niste ani buni m-am bucurat enorm pacat ca un corp al taberei a fost abandonat ,m-am bucurat de imbunatatirile cara s-au facut sa se mai poata bucura generatii de copii si deacum in colo.

  • Relu Madu
    7 iulie 2014 la 07:54

    Frumos. Dar daca sustineti ca ati folosit „surse” pentru a scrie despre trecutul zonei (pentru care oricum nu mai exista martori) puteați sa va informați mai bine privind prezentul.

  • Alexandra Palconi
    7 iulie 2014 la 08:10

    Poieni este un sat plin de viaţă, foarte frumos, însă accentul a fost pus pe locurile părăsite. Drept urmare, vom face o notă la sfârşitul articolului pentru a menţiona acest fapt.

  • Cea mai veche biserică de lemn din Banat | Prin Banat
    27 iulie 2014 la 13:26

    […] până în sat se află într-o stare foarte bună. În vecinătatea Crivinei de Sus se află satul Poieni, unde pot fi văzute clădirile fostei tabere de vară şi pot fi vizitate biserica de lemn (mai […]

  • ROBAS DORU
    7 septembrie 2015 la 21:29

    Am fost in amindoua tabere in anii 71,72,73 frumoase amintiri,pacat de tabara din poieni sat a ajuns in starea asta si mocanita nu ma circula!

  • Golosie Mircea
    16 octombrie 2015 la 20:31

    Cunosc zona de multi ani.Pot oferi detalii la tel nr. 0744219959
    scuzepentruformat.asaimipermitesite-ul.

Lasă un comentariu