Conacul Damaszkin din Beregsău Mic
Beregsău Mic e un sat din judeţul Timiş, care a fost populat cu sârbi abia în ultimele etape de colonizare sârbească în Banat, la sfârşitul secolului a XVII-lea. În prezent, localitatea are o majoritate sârbească. Tot aici se află şi un vechi conac, care nu este clasat, deocamdată, ca monument istoric. Faţă de multe alte foste reşedinţe nobiliare care au fost uitate şi lăsate de izbelişte prin Banat, conacul din Beregsău Mic, în ciuda stării avansate de degradare în care se află, nu a fost părăsit, o localnică îi poartă de grijă şi proprietarul se interesează constant de el.
Scurt istoric
Beregsău Mic este atestat documentar din anul 1317, cu numele Nemti (sau villa Nemti), în 1333 – Nemiti, în 1334 – Nempty, în 1335 – Nemethy, în 1462 – Kysberezo. În secolul al XVI-lea, aşezarea se numea Nemed. Pe harta Contelui Mercy apare oiconimul Nemet. În anul 1913, administraţia maghiară îi schimbă numele în Beregszonemeti (trad. Beregsăul German). De-a lungul timpului, satul a mai fost cunoscut şi sub denumirile Nemici sau Beregsău Nemţesc, cu toate că germanii nu au fost niciodată o majoritate1)Remus Creţan şi Vasile Frăţilă – Dicţionar geografico-istoric şi toponimic al judeţului Timiş, 2007.
În anul 1494, regele donează localitatea lui Nagylucsei Ferencz. În 1514, în timpul răscoalei tărăneşti a lui Gheorghe Doja, satul este distrus de către rebeli şi, şase ani mai târziu, regele Lajos al II-lea îl donează lui Bolyka Bálint. Satul nu este distrus în timpul ocupaţiei otomane a Banatului iar în timpul ocupaţiei habsurgice a aparţinut de Comitatul Timiş.2)Samu Borovszky – Monografia Comitatului Torontal, Budapesta, 1912.
În 1788, familia Damaszkin deţinea Beregsău Mic. În 1838, proprietarul localităţii era Simon Damaszkin. Din 1880, satul este împărţit între Gyula Csávossy de Bobda şi Szima Mucsalov. În 1912, în Beregsău Mic existau 242 de case şi 1286 de locuitori, un cazinou, bresle şi uniuni de credit. Poşta era la Cărpiniş, telegraful la Bobda şi gara la Beregsău Mare. În acelaşi an, moşieri în sat erau moştenitorii familiei Csávossy, Ivan Mucsalov şi Badulov Vlasztimivnek şi Braniszlavnak. Biserica sârbească, aflată vis-a-vis de conac, a fost ridicată, între 1855-1860, de familia Mucsalov.3)Samu Borovszky – Monografia Comitatului Torontal, Budapesta, 1912
Conacul din Beregsău Mic
Conacul din Beregsău Mic a fost construit în anul 1788 de către familia Damaszkin, care apoi a fost cumpărat de Ivan Mucsalov. În 1949, proprietatea este naţionalizată şi transformată în IAS. După 1990, este retrocedată descendenţilor familiei Mucsalov, stabiliţi astăzi în Canada.
Conacul a fost dat în grija unei localnice din Beregsău Mic, Ivanca Arsin, care a transformat una dintre încăperi în birou de topografie. Aici a fost fostul IAS. Gazda e în Canada. După restituirile astea, el este în stare aşa mai… Vă închipuiţi? Cât o fost IAS-ul, numai stricăciuni s-au făcut! Pe vremuri, în fiecare cameră, erau sobe de teracotă, cu diferite modele şi în diferite culori. Tot au distrus!
Conacul a suferit multe modificări ale arhitecturii în timpul IAS. Într-o zi a venit un bărbat foarte drăguţ şi amabil care voia să vadă imobilul, dar Ivanca l-a alungat: Am crezut că face ceva documentare sau că sunt prieteni de-ai gazdei. Şi apoi îmi zice să aştept că merge să o aducă de la maşină şi pe soţie, că ei stat aici, pe timpul IAS-ului. Şi-i zic: a, voi aţi făcut stricăciunile astea?! Du-te, să nu te mai văd!
Păşunea de pe proprietate este închiriată unui cioban, pentru creşterea animalelor. Dincolo de parc, cu totul, proprietatea are 5 hectare. Păşunea am dat-o la cioban, că ţine vaci şi oi. Decartează şi n-am treabă că să vină careva să fure gardul, fiindcă şi el îi interesat direct. Păi, dacă nu veneam pe aici şi nu aveam grijă, până şi ţiglele ar fi fost furate! Oricum, trebuie reparaţii foarte mari. Conacul are anexată şi o magazie de cereale. O avut fermă model, o avut 300 de iugăre de pământ. Acum a primit înapoi 50 de iugăre.
Milostiva din Beregsău Mic
Ivanca ne-a povestit că, pe vremuri, când ieşea soţia grofului Mucsalov pe poarta bisericii, jardamii trăgeau cu arma, în semn de onor. Lumea îi spunea Milostiva, doamnă Milostiva. Ei erau milostivi, dar aveau administrator care tăia şi spânzura. Dacă gazda spunea Atâta dai la ţăran ca să lucre!, ăsta dădea numai pe jumătate.
Există posibilitatea de participaţiune, dacă cineva e interesat.
Proprietarul şi-ar dori să-i găsească conacului o funcţionalitate mai amplă, motiv pentru care i-a făcut Ivancăi o procură notarială, prin care ea poate să închirieze sau să concesioneze conacul, mai puţin să îl vândă. Există posibilitatea de participaţiune, dacă cineva e interesat. Acum, el ar fi vrut să-l dea în parteneriat, să-l transforme în azil. A spus că dacă găseşte un partener, care poate are şi altă idee, el e de acord oricum. Dar, nu s-a găsit, că ştiţi cum e la noi, la români… Toată lumea ar vrea să ia cu un leu, să-l cumpere cu un leu.
O găsit un om, care lucrează şi pământ şi ăla l-a lămurit să nu facă azil, ci să facă o pensiune. Şi l-a luat şi l-a dus la o pensiune, dar, trei ore cât or stat acolo şi au luat masa şi au discutat, singurii clienţi au fost doar ei. Pensiunea era a respectivului, a unui inginer, fost director la ADS. A zis că el se ocupă de tot, că face reparaţii, dar a avut pretenţii să-i dea jumătate din proprietate. Păi aşa, oricare ar fi făcut! În câteva luni închide sau într-un an nu mai merge afacerea şi rămâne cu jumătate de proprietate. Şi atunci a renunţat şi nici n-a mai găsit alt partener. Acuma, om vedea!
Ivanca ţine legătura cu urmaşul lui Mucsalov. În fiecare an spune: la anul vin! Stau două-trei luni! Dar, când vine, stă două-trei ore. Zice: vin la tine! Păi zic: nu vii la mine, vii la tine! ne-a spus ea, râzând. Nepotul lui Mucsalov e de vârsta mea, vreo 65-70 de ani are, dar nu arată de mai mult de 50. Suntem prieteni foarte buni. Bunica mea era prietenă foarte bună cu tatăl lui. Prima dată au stat în Germania, dar nu le-a plăcut. La sârbi nu le place în Germania.
În 1949, li s-a luat tot, dar au mai stat o vreme. Tatăl lui a lucrat la IAS. Deci, era inginer agronom şi lucra pe pământul lui. După aia au stat în Timişoara, apoi pe la Braşov şi de acolo în Germania, după care s-au stabilit în Canada. Au mai venit prin anii ’80 pe la oamenii din sat şi au vizitat-o şi pe bunica mea. El i-am cunoscut printr-o rudă de-a lor care a stat în Timişoara. Eu le-am făcut şi hârtii ca să redobândească terenul. Le-am făcut cerere şi ca să primească conacul. Cu IAS am avut ceva probleme, dar ne-a ajutat şi primăria.
Câte un ban de la avocat, câte un ban de la client, musai să ne descurcăm! Mai votăm cu unul, mai votăm cu altul.
Eu am casă în sat, dar mai mult sunt pe aici. Că dacă stau în sat, ştiţi cum e – copii, nepoţi, nurori. Eu am pensie mică, dar aşa mă descurc. Mai merg afară, mai măsor pământul la oameni. Eu sunt din garda veche, am prins de toate. Am hărţi, am tot, şi atunci merg să măsor terenurile. Dar, acum s-a cam terminat şi cu asta, numai dacă iese unul din vreo asociaţie, pleacă la altul şi aşa trebuie mers pentru constatare. Inginerul topograf zice: du-te şi fă-le, că eu răspund! Deci, ştie că eu am hărţile. Acasă nu puteam primi oamenii (clienţii), că doar nici la copii nu le place să vină toată ziua unul şi altul să claxoneze la poartă. Câte un ban de la avocat, câte un ban de la client, musai să ne descurcăm. Mai votăm cu unul, mai votăm cu altul.
Am observat în biblioteca din biroul Ivancăi multe cărţi şi documente ale PCR. La Revoluţia din ’89, când le-au aruncat de la şcoală în mijlocul satului, pe foc, eu le-am luat. Poate, cine ştie… Acasă, toate volumele lui Ceauşescu le am. Le-am luat atunci ca să stea frumos în bibliotecă, fiindcă aveau coperte tari şi roşii. Astea de azi le citeşti, le pui în bibliotecă şi nu arată nicicum, ba unele se şi desfac.” Lângă biblioteca cu documentele PCR se afla şi un birou foarte vechi, peste care stăteau întinse hărţile Ivancăi. “Când a plecat IAS-ul, nu au putut scoate biroul pe uşă şi l-au lăsat aici. E de pe timpul lui Mucsalov. E vechi, vechi!
Ivanca din Beregsău Mic
Mă cheamă Iovanca, dar toţi îmi spun Ivanca. Era la modă numele ăsta, după Iovanca lui Tito. Dacă întrebaţi pe oricine de Ivanca de la Beregsău, toată lumea mă ştie! Înainte să plecăm, am vrut să îi facem o fotografie Ivancăi, însă ne-a refuzat. Ştiţi ce să prindeţi? Arcul de triumf. Din stradă nu se vede bine, că-s pomi, dar din curte, da.
Informaţii utile
Beregsău Mic este situat la 20 de kilometri de Timişoara şi se poate ajunge pe două rute, prin Sânmihaiu German (vezi harta) sau prin Săcălaz (vezi harta), ambele drumuri de acces aflându-se într-o stare foarte bună. La numai câţiva kilometri de Beregsău Mic se află Biserica romano-catolică din Bobda.
Articol scris de Alexandra Palconi
Credit foto: Flavius Neamciuc