Nadăş, satul izolat

Era prima zi din an care prevestea arşiţa ce avea să ne chinuie în următoarele luni de vară. Până la Herneacova, drumul ne-a fost lin. Abia de acolo avea să înceapă aventura: 6.5 km pe un drum greu de piatră, bătut mai des de animale, decât de picior de om. Până am dat de ruinele […]

Ultimul atelier meşteşugăresc de confecţionat mănuşi din piele

Pe o stradă îngustă din zona Bălcescu din Timişoara, în demisolul unei case vechi, se află ultimul atelier meşteşugăresc de confecţionat mănuşi din piele. După zeci de ani de experienţă, pentru soţii Ilea, confecţionarea mănuşilor  a devenit un mod de viaţă. Dar, din păcate, după cum spun chiar ei, sunt mai degrabă “o familie de mănuşari […]

Muzeul Consumatorului Comunist

Reputaţia Timişoarei ca oraş al premierelor continuă să fie păstrată şi în zilele noastre. De data aceasta, vorbim despre o colecţie impresionantă de peste 500 de obiecte pe care românii le cumpărau înainte de ’89, expusă permanent în subsolul unei clădiri vechi din oraşul de pe Bega. De jumătate de an deja, Muzeul Consumatorului Comunist, o premieră în România, ne […]

Casa cu pom de fier din Timişoara

Trecem foarte des pe lângă această clădire din Timişoara, fără să o observăm. Pentru noi a fost nevoie de un ghid turistic al României din anul 1983, rătăcit printr-o bibliotecă, ca să aflăm despre casa care păstrează într-o nişă un trunchi de pom din fier, prins într-un cerc metalic. Legenda spune că în el sunt înfipte cuie şi […]

Privacy Preference Center

Necessary

Cookies that are necessary for the site to function properly.

gdpr, pll_language

Analytics

These are used to track user interaction and detect potential problems. These help us improve our services by providing analytical data on how users use this site.

_ga, _gat, _gid