Poieni, satul din inima munţilor

Mulţi dintre noi avem amintiri cu satul Poieni, mai ales datorită taberelor de vară care se organizau demult aici. Situat în inima Munţilor Poiana Ruscă, e un loc ideal pentru drumeţii şi orientări turistice, dar şi un refugiu de la forfota oraşului. În Poieni îţi poţi lua adio şi de la semnalul de telefon, singurul loc în care poţi mai […]

Casa cu pom de fier din Timişoara

Trecem foarte des pe lângă această clădire din Timişoara, fără să o observăm. Pentru noi a fost nevoie de un ghid turistic al României din anul 1983, rătăcit printr-o bibliotecă, ca să aflăm despre casa care păstrează într-o nişă un trunchi de pom din fier, prins într-un cerc metalic. Legenda spune că în el sunt înfipte cuie şi […]

Conacul Gudenus din Gad

Satul Gad nu e cea mai uşor de găsit localitate din judeţul Timiş, cu atât mai mult că ultimii 10-15 km până acolo se parcurg pe un drum îngust din piatră, prin câmpie. Am ajuns toamna trecută până acolo. După kilometri întregi de mers prin pustietate, am devenit foarte sceptici în privinţa găsirii unei foste […]